Prima pagină » Știri » ULTIMA ORĂ. Germania relaxează restricţiile privind deplasarea. Ce țări vor să-i urmeze exemplul

ULTIMA ORĂ. Germania relaxează restricţiile privind deplasarea. Ce țări vor să-i urmeze exemplul

ULTIMA ORĂ. Germania relaxează restricţiile privind deplasarea. Ce țări vor să-i urmeze exemplul

Guvernul Germaniei intenţionează să relaxeze, începând din 19 aprilie, restricţiile privind deplasările impuse pentru încetinirea răspândirii epidemiei de coronavirus.

Germania nu este singura țară care se gândește la relaxări care par de neconceput în țări ca Italia, Spania sau Franța. Ministerul german de Interne a elaborat un plan care prevede relaxarea restricţiilor privind deplasările începând din 19 aprilie, cu obligativitatea purtării măştilor de protecţie în public, limitarea adunărilor mari de persoane şi depistarea rapidă a reţelelor de contagiere, afirmă surse citate de Mediafax.

Vor fi aplicate doar măsurile care au rolul menţinerii sub nivelul 1 a coeficientului de infectare cu noul coronavirus, iar viaţa publică va fi reluată treptat. Germania a impus restricţii de deplasare la nivel regional, în zonele devenite focar, şi a închis restaurantele şi cele mai multe centre comerciale, începând din 22 martie.

Dat fiind că efectele restricţiilor sunt resimţite dur pe plan economic, generând recesiune în Germania, politicienii vor reluarea rapidă a activităţilor economice.

Cum a reușit Germania să aibă o rată mică a deceselor

Testarea masivă, vârstele pacienţilor, capacităţile sistemului medical şi încrederea în Guvernul Angela Merkel sunt factorii care ar putea explica rata scăzută a mortalităţii în Germania în cazul epidemiei de coronavirus, notează cotidianul The New York Times.

„Pandemia a lovit puternic Germania, fiind deja 92.000 de cazuri de infectare. Dar procentul cazurilor fatale a fost remarcabil de mic comparativ cu situaţia din multe ţări vecine”, notează cotidianul The New York Times.

Sunt numite taxiuri corona: medici în costume de protecţie care se deplasează pe străzile oraşului Heidelberg pentru a verifica starea pacienţilor aflaţi la domiciliu. Fac analize sanguine, observă semnale care ar putea indica deteriorarea stării de sănătate. Pot recomanda spitalizare chiar şi pentru pacienţii care au simptome uşoare. „Există astfel de semnale la prima săpămână după infectare”, afirmă profesorul Hans-Georg Krausslich, şeful Secţiei de Virologie de la Spitalul Universitar din Heidelberg.

Ce planuri are Austria

Austria a fost una dintre primele ţări care au închis şcolile şi magazinele, iar guvernul a luat măsuri pentru purtarea obligatorie a măştilor. Auvernul condus de Sebastian Kurz urmează să aplice un plan de relansare treptată a economiei. Premierul le-a cerut oamenilor să păstreze măsurile de distanţare socială şi să nu sărbătorească Paştele în grupuri mari de familie şi prieteni.

„Să nu ne grăbim să tragem, însă, concluzii doar pentru că există unele semnale pozitive. Dar vă pot promite că, dacă datele ne permit, vom face tot ce putem pentru a reveni la normalitate pas cu pas”, le-a spus Kurz parlamentarilor austrieci.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că este optimistă privind situaţia economică din Germania şi analizează posibilitatea de a îmbina protecţia cu revenirea la normalitate.

„Este adevărat că cele mai noi cifre ale Institutului Robert Koch, chiar dacă sunt foarte ridicate, aduc foarte prudent puţină speranţă. Ascensiunea noilor cazuri confirmate a mai încetinit comparativ cu ultimele zile”, a afirmat Angela Merkel, conform cotidianului Le Figaro şi agenţiei Reuters.

Preşedintele Institutului Robert Koch, Lothar Wieler, a anunţat vineri o încetinire a propagării Covid-19, în contextul restricţiilor. „Vedem că propagarea virusului a încetinit. Vedem că funcţionează”, a spus el.

Angela Merkel a precizat: „Categoric, este prematur să identificăm o tendinţă specifică, prin urmare, este prea devreme să relaxăm unele dintre regulile stricte stabilite. Eu şi Guvernul ne gândim cum să obţinem simultan două lucruri: asigurarea protecţiei medicale pentru toţi şi iniţierea procesului de revenire la normalitate în viaţa publică”.

 

Citește și