Senatorul Bernie Sanders a anunţat miercuri după-amiază retragerea din cursa pentru desemnarea candidatului Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din SUA, permiţând astfel obţinerea nominalizării de către fostul vicepreşedinte Joe Biden.
Senatorul Bernie Sanders, un politician progresist, a organizat miercuri o videoconferinţă cu membrii echipei de campanie în care a anunţat retragerea din cursa electorală, informează postul CNN.
Retragerea lui Bernie Sanders va permite nominalizarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden drept candidat al Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial programat în Statele Unite în noiembrie, potrivit Mediafax.
Fostul vicepreşedinte Joseph Biden îl va avea ca adversar în scrutinul prezidenţial din noiembrie pe preşedintele Donald Trump, care speră să obţină un nou mandat.