REGULI fără precedent anunțate de Biserica Ortodoxă pentru Florii și Paște: cum se țin slujbele, cum se ia lumină

REGULI fără precedent anunțate de Biserica Ortodoxă pentru Florii și Paște: cum se țin slujbele, cum se ia lumină
Foto: Captură Youtube.com
Publicat: 09/04/2020, 10:06
Actualizat: 09/04/2020, 10:39

Slujbele de Florii și Paște se vor desfășura în condiții speciale în timpul pandemiei de coronavirus. Patriarhia Română a comunicat noile reguli credincioșilor și parohiilor din țară, după consultări cu oficialii Ministerului Administrațiilor și Internelor.

Regulile sărbătorilor pascale în timpul epidemiei de coronavirus

Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în biserică (în Sâmbăta lui Lazăr, 11 aprilie 2020, după Vecernie sau în Duminica Floriilor, 12 aprilie 2020) şi vor fi distribuite, de către voluntari, credincioşilor din parohie care solicită aceasta. Voluntarii vor purta măşti şi mănuşi de protecţie, arată un comunicat al Patriarhiei Române, preluat de MEDIAFAX.

În săptămâna Sfintelor Pătimiri, nu se săvârşeşte slujba Sfântului Maslu de obşte (comun), pentru a evita formarea unui grup mai mare de persoane.

Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor se pot săvârşi în continuare doar la domiciliu. La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât şi ulterior dezinfectate (conform îndrumărilor din 12 martie 2020).

Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită „Paşti”, va fi sfinţită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie, şi va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri şi sâmbătă, „Paştile” vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult. Personalul deservent va purta mască şi mănuşi de protecţie.

Accesul la aceste locuri speciale din afara lăcaşurilor de cult se va organiza în zilele premergătoare Sfintelor Paşti (vineri şi sâmbătă, înainte de noaptea Învierii), respectându-se aceleaşi reguli sanitare ca şi în magazinele alimentare (mască sanitară, distanţă socială de 2 metri, marcată în faţa locului special amenajat).

Pentru credincioşii vârstnici şi bolnavi, „Paştile” vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă sau în prima zi de Paşti. Voluntarii vor purta mască şi mănuşi de protecţie, precum şi ecuson nominal, semnat şi ştampilat de către fiecare parohie.

Pentru a nu fi întreruptă tradiţia începută în anul 2009, privind aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, mai ales în această perioadă în care speranţa şi lumina trebuie aduse în sufletele oamenilor greu încercaţi de izolare sau de boală, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 18 aprilie 2020, spre seară şi va fi distribuită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni, care vor purta mască şi mănuşi de protecţie şi vor respect distanţa socială de 2 metri. Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioşilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în faţa locuinţei, având în mână o candelă sau o lumânare.

Rânduielile liturgice şi tipiconale nu se modifică în această perioadă în care slujbele se săvârşesc doar de către slujitorii bisericeşti, fără participarea fizică a credincioşilor mireni. Astfel, în Vinerea Mare (17 aprilie 2020), seara, după slujba Prohodului Domnului, biserica va fi înconjurată o singură dată de către slujitorii bisericeşti prezenţi, dar fără participarea credincioşilor mireni.

De asemenea, slujba Învierii Domnului, la care anul acesta nu participă credincioşi mireni, va începe, potrivit tipicului, în afara lăcaşului de cult, la ora 00.00 din noapte, deoarece Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor. În acest sens, imediat după chemarea Veniţi de primiţi lumină! şi cântarea Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, se va citi Sfânta Evanghelie, se rosteşte binecuvântarea „Slavă Sintei…”, după care clericii vor cânta de trei ori troparul Hristos a înviat!, se va cădi spre cele patru puncte cardinale şi se va rosti ectenia mare, apoi toţi clericii vor intra în biserică, pentru continuarea Canonului Învierii şi pentru săvârşirea Sfintei Liturghii.

La ora 00.00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârşeşte slujba Învierii, credincioşii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curţile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de 2 m, cu salutul pascal Hristos a înviat! şi răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare.

În prima zi de Paşti, începând cu ora 06.00 dimineaţa, voluntarii din parohii vor putea oferi credincioşilor vârstnici şi bolnavi „Paştile”, precum şi pachete cu daruri alimentare de Paşti (ouă, cozonac, dulciuri etc.).

Tot în prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau „A doua Înviere”, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, dar fără participarea credincioşilor mireni.

Prezentele Îndrumări completează recomandările Cancelariei Sfântului Sinod din 22 martie 2020 intitulate Noi măsuri privind slujbele şi activităţile sociale bisericeşti.

Orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate, deoarece, în timpul stării de urgenţă, toţi avem obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar, vom suporta sancţiunile prevăzute de lege.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?