Guvernul chinez a emis un nou proiect de lege prin care limitează animalele care pot fi crescute pentru consum.
În urma epidemiei de coronavirus, despre care se presupune că provine de la animale vândute în piața Wuhan, Guvernul a realizat o listă cu animalele pe care poporul chinez va avea voie să le consume, potrivit CNN.
Ministrul Agriculturii din China a prezentat miercuri seara o variantă de lucru a listei de animale care pot fi crescute în gospodării. Pe listă se află animale precum porci, vaci, găini și oi, specii de căprioară, alpaca sau struț. Potrivit proiectului, acestea pot fi crescute pentru consum. Două specii de vulpe, raton și nurcă pot fi crescute în gospodărie, dar nu pentru carne.
Pe listă animalelor premise nu sunt menționate speciile suspectate de cercetători că au transmis virusul către om, precum pangolini, lilieci sau Zibetă (Civet). De asemenea, pe lista mâncărurilor permise nu sunt menționate nici carnea șarpe, porc spinos și câine enot, cărnuri care se găseau în piața din Wuhan.
Această listă este încă în lucru și se află în stadiul de consultare publică până pe 8 mai.
De asemenea, se va interzice și consumul de carne de câine.
Guvernul chinez a dat semnalul că va interzice consumul de carne de câine, Ministerul Agriculturii din China publicând un draft de proiect în care este prevăzută această măsură, scrie The Guardian.
În proiect se precizează că, dat fiind „progresul civilizaţiei umane” precum şi preocuparea pentru bunăstarea animalelor şi pentru prevenirea transmiterii bolii de la animale la oameni, Ministerul Agriculturii din China a exclus câinii din lista animalelor ce pot fi crescute pentru consumul uman.
În document, câinele este denumit un „prieten al omului”, care, la nivel internaţional nu este considerat sursă de hrană.
Recent, oraşul Shenzen a interzis în premieră consumul de carne de pisică şi de câine, o măsură ce ar putea fi extinsă şi în alte zone ale ţării.