O alunecare uriașă de teren s-a produs, în seara zilei de vineri, în Azuga, județul Prahova. Versantul Baiului a luat-o la vale, cu tot cu pădure, iar pământul a blocat pârâul Azuga. Un întreg cartier este în pericol să fie înghițit, iar 20 de familii au evacuat deja locuințele, nu înainte de a mai salva din bunuri.
Mai mult, din cauza alunecării de teren, pârâul Azuga a fost blocat, iar acum există pericol ca apa să se umfle și să iasă din matcă, informează Antena 3.
„În localitatea Azuga, pe strada Umbroasă s-a produs o alunecare de teren. Alunecarea nu a ajuns încă la locuințe, dar preventiv în această seară vor fi evacuate 20 de familii, deoarece există posibilitatea ca acesta să avanseze către locuințe. Din primele informații se pare ca a fost afectat și cursul pârâului Azuga. Autoritățile locale vor stabili spații de cazare pentru familiile evacuate. La fața locului sunt 17 pompieri militari”, se arată într-o informare a autorităților locale.