COVID-19. Imunizarea populației, o soluție? Explicațiile unui specialist român

COVID-19. Imunizarea populației, o soluție? Explicațiile unui specialist român
Bilanț cutremurător al COVID-19 / Foto: Pixabay
Publicat: 11/04/2020, 10:30
Actualizat: 11/04/2020, 10:31

Mihnea Boştină se ocupă de peste 15 ani de viruşi şi infecţii virale. A lucrat la Universitatea Harvard, are două licenţe în Geologie şi Matematica, iar din 2013 este virusolog la Universitatea Otago, din Noua Zeelandă, una dintre ţările puţin afectate de COVID-19.

Într-un interviu pentru „Adevărul”, Boştină a explicat o metodă pentru a stopa răspândirea noului coronavirus.

După părerea acestuia, asa cum îmunizarea pasivă a fost cea mai la îndemână soluție în lupta cu Ebola, și în cazul pandemiei de COVID-19 ar putea fi o idee bună. Chiar dacă este o soluție pe termen scurt, poate fi pusă în aplicare foarte rapid.
Imunizarea populației ar putea avea un impact mare și ne-ar putea ajuta să protejăm atât cadrele medicale, cât și pacienții aflați în stare critică, susține cercetătorul.
„Evident, există problema recoltării acestor probelor de plasmă. Ori aici, va fi esenţială existenţa unor teste cu precizie foarte mare, capabile să identifice existenţa anticorpilor în persoanele care au depăşit infecţia cu SARS-CoV-2”, a declarat Boştină pentru Adevărul.ro.

„Ar fi un deznodămînt de Hollywood să vedem cum tinerii, care în zilele acestea privesc mai degrabă distraţi întreaga tevatură planetară, vor fi cei care vor dona sângele care îi va salva pe părinţii şi bunicii lor”, a mai spus specialistul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Vali a murit înecat la Costineşti! Ce le-a zis prietenilor înainte: 'Dacă păţesc ceva...
Până la ce vârstă ar trebui să trăiești pentru a te bucura de întreaga contribuție...
O jurnalistă din Marea Britanie, despre Bucureşti: "Un amestec tentant de clădiri medievale, neoclasice, din...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Cod galben de caniculă în România pe 7 și 8 iulie! Regiunile în care se...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Un urs care a intrat în Grădina Zoologică din Târgu Mureş, omorând căprioare şi emu,...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Decizie pentru toți cei care mănâncă PEPENI românești. Se întâmplă de mâine, 8 IULIE
Cel mai nou bulevard din București. Când are loc marea deschidere
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
„Celulele timpului” din creier ar putea fi mai cruciale decât am crezut vreodată
×