AVERTISMENT. FMI anunță o recesiune cum nu s-a mai văzut de la Marea Criză din 1930. Care este prognoza pentru economia României

AVERTISMENT. FMI anunță o recesiune cum nu s-a mai văzut de la Marea Criză din 1930. Care este prognoza pentru economia României
CRIZĂ. Un mare furnizor de componente auto avertizează personalul că urmează reduceri de costuri / Sursă foto: Shutterstock
Publicat: 14/04/2020, 16:54
Actualizat: 14/04/2020, 16:57

Pandemia de coronavirus duce economia globală în cea mai gravă criză de la Marea Depresiune din anii 1930, iar guvernele și oficialii din domeniul sănătății trebuie să lucreze împreună pentru a preveni un rezultat și mai rău, avertizează oficialii FMI.

Fondul Monetar Internațional (FMI) a publicat marți cel mai nou raport său cu privire la prognozele economiei globale, „World Economic Outlook”. În raportul citat de CNN, economia României urmează să înregistreze o contracţie de 5% în 2020, dar își va reveni pe plus în 2021.

La nivel global, FMI estimează că, din cauza pandemiei de coronavirus, economia mondială ar urma să se contracte cu 3% în 2020, ceea ce reprezintă un declin mai grav decât cel înregistrat în perioada crizei financiare din 2008-2009. Instituţia financiară internaţională subliniază că este vorba despre o revizuire cu peste 6 puncte procentuale comparativ cu raportul WEO din luna octombrie sau cu update-ul din luna ianuarie, „o revizuire extraordinară într-o perioadă atât de scurtă de timp”, subliniază FMI.

„Marele blocaj, așa cum s-ar putea numi fenomenul pe care îl vedem astăzi, este proiectat să reducă în mod dramatic creșterea economică globală. Se preconizează o recuperare parțială pentru 2021, dar nivelul PIB-ului va rămâne sub tendința de dinainte de criză, cu o incertitudine considerabilă asupra puterii de recul”, se spune în raportul FMI. „Rezultate de creștere mult mai proaste sunt posibile și chiar probabile”, au adăugat experții financiari.

În Statele Unite, unde congresmenii au aprobat stimulentul de peste 2 trilioane de dolari și în care Rezerva Federală a injectat mai mult miliarde pentru a împiedica un blocaj al sistemului financiar-bancar, FMI se așteaptă ca economia să se contracteze cu 5,9% în acest an. Aceasta ar fi cea mai gravă scădere din 1946, dar este probabil să se înregistreze o scădere mai mică a producției decât în unele țări europene.

Prognoza economică a FMI pentru anul 2020 (raportul din aprilie)

Economia României, scădere economică de 5%

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere semnificativă estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, în contextul pandemiei de coronavirus, arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat marţi de instituţia financiară internaţională.

Dacă în luna octombrie a anului trecut, FMI estima că România va înregistra în 2020 un avans de 3,5%, conform noilor previziuni instituţia financiară internaţională se aşteaptă ca economia românească să înregistreze o contracţie de 5% în 2020, urmând să îşi revină în 2021, când va înregistra un avans de 3,9%.

Noile estimări ale FMI sunt mult mai pesimiste decât cele ale Băncii Mondiale, care săptămâna trecută prognoza că România va înregistra o creştere economică de 0,3% în 2020, faţă de un avans de 3,8% cât estima în urmă cu trei luni. Banca Mondială mizează şi ea pe o revenire până la 4,4% în 2021.

Luni, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu a declarat că economia României va înregistra o revenire în formă de „V”, scăderea din acest an urmând a fi compensată de o revenire în 2021. „Rămân la opinia mea că economia va avea o revenire în V. După această cădere bruscă va veni şi o revenire bruscă a economiei”, a arătat Cîţu. Ministrul Finanţelor estimează un reviriment al economiei începând din a doua jumătate a acestui an.

Noile previziuni ale FMI mai arată şi o creştere explozivă a ratei şomajului în România, de la 3,9% în 2019 până la 10,1% în 2020, pentru ca în 2021 să se reducă la 6%.

Totodată, FMI şi-a revizuit şi estimările privind deficitul de cont curent înregistrat de România în acest an, până la 5,5% din PIB, în condiţiile în care în toamnă prognoza un deficit de cont curent de 5,2% din PIB. Nivelul deficitului de cont curent se va reduce uşor, la 4,7% în 2021.

Pandemia de coronavirus ar putea să fie mai persistentă decât se aşteaptă FMI în scenariul de bază

„Conform scenariului de bază, care pleacă de la ipoteza că pandemia se va reduce în a doua jumătate a lui 2020, iar măsurile de izolare vor fi eliminate treptat, economia mondială este preconizată să înregistreze un salt de 5,8% în 2021, pe măsură ce activitatea economică se normalizează”, adaugă FMI.

În pofida revizuirii semnificative a previziunilor privind economia mondială, FMI avertizează că riscurile la adresa acestor prognoze sunt orientate în jos. Pandemia de coroavirus ar putea să fie mai persistentă decât se aşteaptă FMI în scenariul său de bază, iar efectele crizei sanitare asupra activităţi economice şi pieţelor financiare ar putea fi mai puternice şi mai îndelungate, ceea ce ar testa capacităţile băncilor centrale de a proteja sistemul financiar.

În perioada 15-19 aprilie la Washington vor avea loc reuniunile de primăvară ale FMI şi ale Băncii Mondiale, care în acest an vor avea un format virtual din cauza pandemiei de coronavirus.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Alegeri prezidențiale. Nicolae Ciucă, primul candidat care a votat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Uber a lansat opțiunea XXL