Prima pagină » Știri » RETROSPECTIVA GÂNDUL LIVE. Cele mai importante evenimente ale săptămânii, dezbătute la Gândul Live cu EMMA ZEICESCU

RETROSPECTIVA GÂNDUL LIVE. Cele mai importante evenimente ale săptămânii, dezbătute la Gândul Live cu EMMA ZEICESCU

Săptămână de sărbătoare, dar și de cumpătare pentru români, care sunt nevoiți să-și petreacă Paștele acasă, din cauza restricțiilor determinate de criza de coronavirus. Numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a depășit, vineri, 8.000. De asemenea, România a atins bilanțul nefericit de 400 de decese cauzate de Covid-19. Miercuri, președintele Klaus Iohannis a lansat un avertisment dur pentru cei care s-ar fi gândit să se eschiveze de la ordonanțele militare: „Stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”.

GÂNDUL LIVE 16 aprilie

Florinela Georgescu, director ANM, despre cum va fi vremea de Paști

Florinela Georgescu, directorul ANM, a vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre vremea de Paști, de care românii nu se vor putea bucura, din cauza restricțiilor legate de pandemia de coronavirus. Cum vor fi temperaturile?

Alin Burcea, fondator ANAT: „Guvernul nu ne-a oferit nicio speranță” / „Dacă trebuie să terminăm turismul, îl terminăm!”

Alin Burcea, fondatorul ANAT, a dezbătut, la GÂNDUL LIVE, situația cumplită prin care trece industria turismului din România, cea mai afectată de criza coronavirusului. Acesta acuză că Guvernul nu a oferit nicio soluție și – totodată – cei afectați nu sunt doar angajații din turism, ci și turiștii, care trebuie să-și recupereze banii.

 

Vlad Voiculescu, despre cazul româncei îndurerate din Germania, care nu-și poate îngropa copilul: „Autoritățile să depună un pic de efort / Mă irită cum se raportează la un caz semnalat de presă!”

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a dezbătut, la GÂNDUL LIVE, cazul tragic al femeii românce din Germania (Munchen), care nu își poate îngropa copilul de un an în România, din cauza restricțiilor legate de coronavirus.

 

GÂNDUL LIVE 15 aprilie

Analiștii explică declarațiile lui Klaus Iohannis privind acordul BOR – MAI. Ioniță: Este într-adevăr un gest cu multe implicații / Isăilă: Oamenii nu mai știu efectiv ce să creadă / Lefter: Situația cerea o tranșare a disputelor

Jurnaliștii Ion M. Ioniță și Emilian Isăilă și analistul politic Ion Bogdan Lefter au comentat, în intervenții la Gândul Live, care este contextul și implicațiile declarațiilor președintelui Klaus Iohannis cu privire la acordul dintre Ministerul Afacerilor Interne și Biserica Ortodoxă Română.

Preot ortodox, despre distanțarea socială de Paște: Dacă nu merge cu duhul blândeții…

Preotul Gabriel Cazacu a detaliat, la GÂNDUL LIVE, poziția Bisericii Ortodoxe Române cu privire la măsurile convenite cu Ministerul Afacerilor Interne privind regulile care trebuie respectate de Paște.

Oana Maria Gologan, româncă în carantină la Mamaia: Nu ni s-a făcut niciun test de când stăm aici

Oana Maria Gologan, româncă întoarsă din Marea Britanie, alături de familie, a povestit la GÂNDUL LIVE ce înseamnă carantina la un hotel din Mamaia și cum gestionează autoritățile situația.

 

Klaus Iohannis: „Stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”

 

GÂNDUL LIVE 14 aprilie

Dan Antonescu, consilier al șefului IGPR: Nu ai cum să rogi frumos un om care sare cu drujba la tine

Dan Antonescu, consilier al șefului IGPR, a discutat, la GÂNDUL LIVE, despre ultimele incidente în care au fost implicați polițiști și persoane agresive. Acesta a vorbit și despre cazul unui bărbat care a tușit fără mască spre un polițist, în mod intenționat. Individul s-a ales cu dosar penal pentru ultraj.

Laura Cosoi: „Sunt aproape de 23 de săptămâni cu nașterea. M-a strâns inima de câteva ori, urmărind știrile” / „Familia este pe primul loc”

Actrița Laura Cosoi a vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre faptul că va deveni din nou mămică, exact în această perioadă tulburată de pandemia de coronavirus. De asemenea, Laura a mărturisit că îi este dor de scena de teatru, deoarece viața de actor este frumoasă, chiar dacă ești mereu pe drum.

Președintele Klaus Iohannis, declarații privind decretul prelungirii stării de urgență

Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1: „Există trei numere la telefon la care bătrânii pot suna pentru ajutor / Ordonanța ne permite să le oferim asistență” / Ce se va întâmpla de Paște

Zeci de voluntari din Sectorul 1 al Capitalei împart sute de pachete celor care nu au posibilități să-și cumpere produse pentru masa de Paște. Cot la cot cu ei a fost și primarul sectorului, Daniel Tudorache, care a vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre asistența oferită celor în vârstă și nu numai, în această perioadă foarte dificilă.

 

GÂNDUL LIVE 13 aprilie

Adrian Oros, ministrul Agriculturii: Am cerut ca piețele să rămână deschise

Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre problemele producătorilor agro în perioada pandemiei de coronavirus și ce se va întâmpla în perioada Paștelui.

 

Dana Rogoz, din nou mămică: „E un moment frumos, dar plin de incertitudine. Nu știi dacă vei naște cu același doctor, dacă spitalul va fi în regulă”

Dana Rogoz a declarat, la GÂNDUL LIVE, că bucuria unei noi nașteri este imensă, dar și presărată cu incertitudine, în această perioadă marcată de pandemia de coronavirus. Actrița precizează însă că este o mămică puternică și are toată susținerea din partea soțului.

 

 

Autor

Citește și