CORONAVIRUS. Un bărbat care a învins boala povestește chinul prin care a trecut: Parcă te sufocă cineva cu o pernă. Am avut halucinații îngrozitoare. Aș fi putut fi conectat o zi sau 10 ani, viu sau mort. Nu aș fi știut

Un bărbat diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus a povestit cum a trebuit să învețe din nou să respire după ce a fost spitalizat timp de 17 zile, din care timp de 8 zile a fost conectat la ventilatorul mecanic.

Peter Julian în vârstă de 57 de ani, din Marea Britanie, a fost conectat la ventilatorul mecianic timp de 8 zile și povestește despre șocul pe care l-a avut organismul lui în momentul în care a trebuit să învețe din nou să respire de unul singur, relatează Manchester Evening News.

„Cel mai bun mod în care pot descrie ce am simțit este să compar cu senzația că cineva îți apasă o pernă peste gură și nas. Câteodată alunecă, dar atât cât să mai respiri puțin”, a povestit acesta.

Peter nu fumează, nu avea bolii preexistente și în ultimii zece ani și-a luat doar 3 zile de concediu medical. De asemenea, acesta a precizat că face sport acasă în fiecare zi, dar și faptul că merge cu bicicleta peste 40 de kilometri săptămânal.

„Dar coronavirusul nu respectă pe nimeni și nicio situație”, a punctat bărbatul.

Peter, tatăl a trei copii, a avut inițial simptome relativ ușoare – dureri musculare, iar la 7 zile după nu mai putea respira când vorbea și a fost transportat la secția de terapie intensivă a Spitalului Wythenshawe.

Stresul post-traumatic, o boală comună în rândul pacienților externați de la terapie intensivă

Bărbatul a povestit că mulți oameni din jurul lui treceau prin aceeași „teroare” iar stresul post-traumatic era o boală comună în rândul pacienților care ieșeau de la terapie intensivă.

Ulterior, după externare, vecinii l-au întâmpinat în aplauze și cu mesaje de susținere scrise cu creta pe asfalt.

Peter trage un semnal de alarmă astfel încât toată lumea să înțeleagă care este gravitatea bolii.

„Îmi doresc ca oamenii să înțeleagă acest lucru. Poate crezi că nu faci parte din categoria de risc sau cea de risc ridicat, dar cel mai probabil nu ai dreptate. Aș minți dacă nu aș recunoaște faptul că au existat momente în care voiam să renunț și să mă alătur tatălui meu (n. r. decedat). Dar aveam o adevărată echipă care mă susținea”, a povestit Peter despre experiența traumatizantă.

„Cadrele medicale sunt adevărații eroi. M-au ținut pe mine și pe alți mii de pacienți în viață în timp ce se confruntau cu adevărate traume și aveau un salariu mic. Ei se bazează pe rezolvarea lucrurilor cu stoicism”, a punctat Peter.

Jurnalul unui pacient bolnav de COVID-19

Luni, 23 martie:

A avut câteva dureri musculare. Având în vedere situația, uitat pe site-ul NHS Covid-19. Pe baza listei, nu am avut simptome și, prin urmare, am crezut în cel mai rău caz că este vorba despre o altă gripă sezonieră.

Marți, 24 martie:

Am plantat niște cartofi și morcovi. Mă simt absolut bine.

Miercuri, 25 martie:

M-am trezit cu dureri. Având în vedere că încă nu am avut simptome, am presupus că este fie gripa sezonieră, fie am depus prea mult efort la săpături, sau poate o combinație a celor două.

Vineri, 27 martie:

A fost o minunată zi însorită. Nu dorm niciodată ziua, dar am adormit în grădină. Apoi am continuat „să mă bronzez” în unitatea de terapie intensivă.

Weekend, 28/29 martie:

Am început să mă simt fără vlagă.

Mi-am verificat din nou simptomele. Cu excepția dificultății de respirație, nu am avut altele. Am stat din nou în pat presupunând că am gripă.

Luni, 30 martie:

Am devenit din ce în ce mai îngrijorat, așa că am sunat paramedicii. Au venit și m-au consultat, nu mi-au făcut testul pentru coronavirus, dar mi-au spus că s-ar putea să am bazându-se pe simptome.

Potrivit informațiilor despre istoricul meu medical, plus alte observații, aceștia au tras concluzia că fac parte din categoria care trebuie să stea în pat 2 săptămâni și să ia paracetamol.

Au spus că nu am niciunul dintre simptome, confirmând din nou ceea ce credeam că știu deja, în orice caz, nu îndeplinesc criteriile în ceea ce privește riscul, vârsta etc.

Din nou, confirmând din nou ceea ce credeam că știu.

Miercuri, 1 aprilie:

Respirația din ce în ce mai proastă. Am decis că, dacă va fi la fel și în dimineața următoare, sunt la serviciile de urgență.

Joi, 2 aprilie:

Soția mea, Carol, a sunat la o ambulanță deoarece eu nu puteam vorbi din cauza respirației precare. Luasem niște paracetamol înainte de sosirea lor. Aveam temperatura 31,9 grade Celsius.

Nivelul de oxigen din sânge era foarte scăzut. Am fost dus la terapie intensivă. Am fost conectat la un ventilator, deoarece corpul meu nu a putut supraviețui fără ajutor. M-au scos la ora 9 dimineața pe 7 prilie, cinci zile mai târziu, crezând că am câștigat bătălia.

În aceeași zi, pe la ora 21.45, m-a conectat din nou la ventilator, deoarece corpul meu nu putea face față fără el. Chiar și cei de la terapie intensivă au fost șocați.

Aș fi putut fi conectat o zi sau 10 ani, viu sau mort. Nu aș fi știut.

Vineri, 10 aprilie:

După nouă zile conectat la ventilator, am fost deconectat. Aceasta este primul din unele dintre cele mai dificile momente.

Așadar, în timp ce, din punct de vedere medical, veștile bune sunt bune deoarece acum poți respira din nou singur, din punct de vedere personal, experiența este îngrozitoare.

De asemenea, combinația de medicamente plua boala îți produc niște haluzinații îngrozitoare.

În fiecare zi, cineva moare în fața ta sau i se aplică manevrele de resuscitare. Auzi numai coaste și sternuri rupte în jurul tău.

Sâmbătă, 11 aprilie:

Yippee! A fost mutat de terapie intensivă într-o secție generală specifică Covid-19. Însă problemele de respirație și halucinațiile au continuat.

Un alt punct cheie este că toată lumea suferă de o formă de stres post-traumatic asociat cu noul Covid. Este un fapt bine stabilit că orice persoană care a fost în terapie intensivă suferă de acesta într-un fel sau altul.

Paranoia și halucinația activă fac parte din simptomele stresului post-traumatic.. Modul în care este exprimat va varia în funcție de individ. Unii oameni iau doar decizii proaste, alții au halucinații plăcute, benigne, iar alții au activități terifiante, în care oamenii vin să îi tortureze și să îi omoare.

Cauza halucinațiilor este trauma. Cele groaznice halucinații  pe care le-am avut au fost că oamenii veneau să mă omoare.