STB. 2.000 de angajaţi vor intra în şomaj tehnic, iar cei rămași vor avea program redus

STB. 2.000 de angajaţi vor intra în şomaj tehnic, iar cei rămași vor avea program redus
2.000 de angajaţi vor intra în şomaj tehnic (FOTO: Mediafax FOTO
Publicat: 21/04/2020, 17:10
Actualizat: 21/04/2020, 17:32

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a anunţat, marţi, că 2.000 dintre cei 11.000 de angajaţi ai Societății de Transport București (STB) vor intra în şomaj tehnic, ca urmare a faptului că s-a redus semnificativ numărul de călători, în contextul restricţiilor generate de pandemia cu noul coronavirus.

„Dintre cei 11.000 de angajaţi ai STB, 2.000 vor intra în şomaj tehnic. Asta înseamnă că vor primi doar 75% din salariul pe care până la această dată îl aveau, conform contractului colectiv de muncă, urmând că numărul acestora să nu mai crească. Este o situaţie generată de numărul scăzut de călători pe care compania îl are acum”, a declarat Bădulescu, pentru Agerpres.

El a precizat că măsura este valabilă doar pentru perioada stării de urgenţă, iar pentru ceilalţi angajaţi programul de lucru se va reduce de la cinci la patru zile săptămânal, fiind vorba mai ales de vatmani şi conducători de autobuze.

În prezent, STB lucrează cu 40% din parcul auto.

„Avem şi celelalte activităţi pe care le desfăşurăm în această perioadă, respectiv rutele de la Aeroportul Otopeni până în judeţele unde sunt centre de carantină, lucru pe care îl face STB împreună cu ISUBIF. Acolo avem implicate 40 de maşini pe zi, care fac aceste rute în toată ţara”, a menţionat el.

Un număr de 1.005.508 de contracte de muncă sunt suspendate (șomaj tehnic), conform datelor valabile marți, oferite de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Aceste date arată că scăderea sub un milion, înregistrată în data de 15 aprilie, zi care coincidea cu încheierea primei perioade a stării de urgență pe teritoriul României din cauza pandemiei de COVID-19, nu înseamnă neapărat că aproape 77.000 de angajați reveniseră la muncă din somajul tehnic.

Cifra reprezintă diferența de contracte suspendate, față de cele raportate cu două zile înainte. Totuși, cifra de azi este cu câteva zeci de mii mai mică decât cea maximă raportată de Ministerul Muncii.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...