Prima pagină » Social » BILANȚ. Noi decese în căminele de bătrâni din Galați din cauza coronavirusului

BILANȚ. Noi decese în căminele de bătrâni din Galați din cauza coronavirusului

BILANȚ. Noi decese în căminele de bătrâni din Galați din cauza coronavirusului
Centrul Sf. Ilie din Galați / Sursa: Monitorul de Galați

Autoritățile din Galați au anunțat, marți, că, în ultimele 24 de ore, alte cinci persoane din căminele de bătrâni au murit, după ce au fost confirmate cu noul coronavirus. Potrivit DSP Galați, a fost înregistrat și primul deces al unui bătrân internat în centrul administrat de primărie.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi au confirmat, pentru MEDIAFAX, că la căminul administrat de Primărie a fost înregistrat primul deces la un pacient confirmat cu noul coronavirus. Este vorba despre un bărbat de 88 de ani care a murit într-un spital din Galaţi.

Alte patru decese au fost înregistrate în rândul vârstnicilor de la un cămin privat. Acolo, numărul total al persoanelor decedate a ajuns la 18, au precizat reprezentanții DSP Galaţi.

În prezent, în spitalele din Galaţi se află 20 de bătrâni, rezidenţi la căminul de stat. Ei s-au infectat cu COVID-19, la fel ca şapte dintre angajaţii instituţiei.

Numărul persoanelor bolnave este mult mai mare la căminul privat. 90 de bătrâni şi 20 de angajaţi au fost testaţi pozitiv cu COVID-19 de la debutul epidemiei şi primesc tratament în diferite unităţi medicale.

Potrivit datelor oficiale, în judeţul Galaţi 25 de persoane infectate cu COVID-19 au murit. Alţi 297 de oameni s-au infectat, dintre care 61 au fost declaraţi vindecaţi.