Prima pagină » Diverse » RUSIA. Kremlinul a declarat că va merge până la capăt cu reforma constituțională. Vladimir Putin ar putea să se mențină la putere până în anul 2034

RUSIA. Kremlinul a declarat că va merge până la capăt cu reforma constituțională. Vladimir Putin ar putea să se mențină la putere până în anul 2034

RUSIA. Kremlinul a declarat că va merge până la capăt cu reforma constituțională. Vladimir Putin ar putea să se mențină la putere până în anul 2034
Credit line: Alexei Druzhinin / TASS / Profimedia

Kremlinul s-a declarat miercuri hotărât să meargă până la capăt cu reforma sa constituţională care ar putea să-i permită lui Vladimir Putin să se menţină la putere până în 2034, după amânarea referendumului care ar fi trebuit să-l aprobe, din cauza pandemiei de COVID-19.

Iniţial prevăzut pentru 22 aprilie, acest vot al ruşilor asupra unei vaste reforme deja aprobate de Parlament a fost amânat sine die în martie de preşedintele rus în cadrul măsurilor de izolare decise pentru încetinirea propagării maladiei, relatează AFP.

Niciun calendar nu a fost însă anunţat.

„Noi termene vor fi stabilite gradual în funcţie de evoluţia situaţiei” epidemiologice, a explicat presei purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, în contextul în care numărul noilor infecţii a explodat în ultimele două săptămâni.

Rusia număra până miercuri 57.999 cazuri de COVID-19 oficial înregistrate şi 513 morţi.

Revizuirea constituţională dorită de Vladimir Putin şi denunţată de opoziţie ar urma să-i dea dreptul să efectueze două mandate suplimentare după sfârşitul celui actual, în 2024. Aceasta aduce o serie de modificări ale echilibrului puterilor în Rusia.

Potrivit unui sondaj al institutului public VTsIOM publicat miercuri, numai 47% din ruşi sunt siguri că vor să participe la „votul popular” privind reforma şi circa 50% spun că sunt de acord cu aceasta.