CULTURĂ. Un mare scriitor a murit la 85 de ani

CULTURĂ. Un mare scriitor a murit la 85 de ani
CULTURĂ. Un mare scriitor a murit la 85 de ani / Sursă FOTO: Pixabay
Publicat: 26/04/2020, 16:05
Actualizat: 07/04/2021, 01:00

Unul dintre cei mai celebri scriitori şi dramaturgi suedezi, Per Olov Enquist, a murit sâmbătă, la vârsta de 85 de ani. Specializat în ficţiunea de tip documentar, Enquist a scris peste 20 de romane, iar filmul „Pelle Cuceritorul”, al cărui scenariu l-a semnat, a fost premiat cu Oscar, relatează Mediafax.

Per Olov Enquist a murit sâmbătă, la vârsta de 85 de ani.

Născut în 1934, în nordul Suediei, Enquist a scris peste 20 de romane, dar şi piese de teatru, scenarii de film şi critică literară. Romanele i-au fost traduse în peste 25 de limbi străine. Operele sale, cu o tematică mai degrabă pesimistă, au tratat subiecte precum chestionarea adevărului şi finele linii dintre realitate şi ficţiune.

De-a lungul carierei, Enquist s-a specializat în ficţiunea de tip documentar. Pornea de la fapte ancorate în realitatea istorică, luându-şi apoi libertatea de a broda coerent pe marginea lor. Metoda aceasta s-a tradus ulterior prin succesul de public şi critică.

Pe plan internaţional, succesul l-a dobândit cu romanul „Legionarerna/ Legionarii”, din 1968, premiat în 1969 cu prestigiosul Nordic Council Literary Prize, despre deportarea din Suedia a soldaţilor baltici dezertori din armata Germaniei hitleriste.

Printre cele mai cunoscute romane care au urmat se numără „Musikanternas uttag/ Exodul muzicanţilor”, din 1978, care tratează problemele sociale din nordul Suediei la începutul secolului XX, „Livlakarens besok/ Vizita medicului de curte”, din 1999, pentru care a primit August Prize, Prix du Meilleur Livre Etranger, Deutsche Bucherpreis şi Premio Mondello, precum şi Independent Foreign Fiction Prize, „Lewis resa/ Călătoria lui Lewi”, din 2001, inspirat de mişcarea penticostală care a avut loc în Suedia secolului trecut, şi „Boken om Blanche och Marie/ Cartea despre Blanche şi Marie”, din 2005, potrivit editurii Humanitas, care i-a publicat cărţile la noi.

Lungmetrajul „Pelle the Conqueror”, din 1987, regizat de Bille August, al cărui scenariu l-a semnat, a fost premiat cu Oscar pentru film străin.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării