DECLARAȚII. Ministrul Educației și Cercetării despre reîntoarcerea la școală a elevilor care au un membru al familiei infectat cu coronavirus: „Decizia aparține părinților”

DECLARAȚII. Ministrul Educației și Cercetării despre reîntoarcerea la școală a elevilor care au un membru al familiei infectat cu coronavirus: „Decizia aparține părinților”
Monica Anisie, ministrul Educației
Publicat: 27/04/2020, 16:46

Monica Anisie, Ministrul Educației și Cercetării, a făcut declaratii, în contextul în care elevii din anii terminali se vor întoarce la școală pentru „a se pregăti pentru examenele nationale, Evaluare Nationala și Bacalaureat”. 

„Elevii din clasele VIII, XII, XIII, anii de ciclu profesional, pot reveni începând cu dată de 2 iunie, pentru două săptămâni. Se vor realiza activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționle. Pentru elevii care au membrii cu risc de îmbolnăvire, participarea va fi opțională, iar decizia aparține părinților. Pregătirea se va realiza în sistem online.”

Klaus Iohannis a anunțat, luni, că școlile, universitățile, grădinițele nu vor mai fi redeschise în acest an școlar, iar acesta va fi încheiat cu mediile și notele din prezent, cu anumite excepții.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O fată din București și-a dat părinții în judecată pentru bani. Vrea să fie întreținută...
BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Rușii folosesc "asaltul cu carne", o nouă tactică brutală pentru a înainta și a epuiza...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
Transformarea-ȘOC a unei femei! Cu aceste trucuri SIMPLE, EA a slăbit 50 de kg. Nu...
Subiecte Bac 2024 - Geografie. Ce au avut de rezolvat elevii de clasa a 12-a...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Incendii de proporții pe insula Thassos, destinația preferată a românilor. Ce trebuie să faceți dacă...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
România, cea mai nouă forță a Europei. Alianța care ne pune pe harta lumii. S-a...
Aberația cu testul antidrog, criticată și de polițiști. Modificarea la Codul Rutier care te lasă...
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Dana Roba o critică dur pe Emily Burghelea după accidentul din Mauritius: ”Mi se pare...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Un uter artificial poate crește pui de rechin timp de aproape un an
×