Polițiștii și jandarmii care încercau să oprească o petrecere organizată, luni, în orașul Sfântu Gheorghe, din județul Covasna, la care participau aproximativ 30 de persoane, au fost atacați cu pietre de către petrecăreții furioși.
Oficiali din cadrul IPJ Covasna au povestit, pentru Gândul.ro, că, luni, în jurul orei 16.00, o persoană a sunat la numărul de urgență 112 și a anunțat că, la o adresă de pe strada Cânepei a fost organizată o petrecere, iar participanții tulbură liniștea publică.
La fașa locului, au ajuns, imediat, două echipaje de poliție și unul de jandarmi. În timp ce încercau să oprească evenimentul, proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 41 de ani, a luat un topor și a început să-i amenințe pe oamenii legii cu moartea. În cele din urmă, acesta a fost liniștit de niște prieteni care l-au condus în casă, mai ales că părea foarte beat. Acesta a revenit, însă, însoțit de cei doi fii ai săi, în vârstă de 20 și respectiv 17 ani, toți trei înarmați cu cuțite.
Cei trei au fost imobilizați, iar proprietarul și băiatul lui cel mare au fost încătușați și urcați în dubă. Dacă inițial petrecăreții au încercat să aplaneze conflictul, încătușarea celui care organizase evenimentul i-a înfuriat brusc, iar polițiștii și jandarmii s-au trezit sub o ploaie de pietre. Conflictul a fost stins abia după intervenția trupelor speciale care au intervenit în forță înainte ca vreunul dintre polițiști să fie rănit.
Atât bărbatul de 41 de ani cât și fiul său major 20 au fost reținuți pentru de 24 de ore, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe a deschis un dosar pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.