Pacientul cu numărul 102, vindecat la Arad de Covid-19, Andrei Ando a povestit la Gândul Live despre durerile pe care le-a avut atât la nivel fizic cât și emoțional, în timp ce era internat la spital, bolnav de COVID-19.
Andrei Ando a început să se simtă rău la începutul lunii aprilie, dar a intenționat să-și ignore simptomele. Totuși, părinții l-au convins să apeleze la medici și a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.
Directorul de comunicare de la consiliul județean Arad, Andrei Ando a fost declarant vindecat pe 21 aprilie, iar acum se află în izolare:
„Mă simt mult mai bine. SUnt acasă în izolare. Încă mai persist o durere de gât, o tuse seacă. Mă simt mult mai bine ca stare de spirit și de sănătate”, a povestit Andrei Ando la Gândul Live.
„Era 4 aprilie. Simțeam o presiune în piept. Am făcut febră 38 cu 3. Am luat paracetamol. Am simțit o durere în gât, am tușit de câteva ori ca și cum ți-ai drege vocea. Am simțit o obloseală. Părinții au insistat să nu neglijez aceste simptome. Ca să scap de gura lor am sunat la ambulanță, au venit, m-au testat și în 2 zile am fost confirmat
Andrei Ando a descris durerea musculară pe care o simțea în timp ce era bolnav, ca fiind una asemănătare cu strânsoarea de ghilotină.
„E o durere fizică și e un stres emoțional. Cea mai puternică durere fizică a fost cea musculară. Seamănă cu o strânsoare de ghilotină, ca o sfâșiere a mușchilor. E o durere puternică, nu e ca la gripă.
Andrei spune că nu a avut o formă gravă a coronavirusului, ci moderată:
„Am avut o formă moderată care a necesitat 15 zile de tratament medicamentos. Febra a durat 10 zile.
E stresant psihic, pentru că citești peste tot că boala se poate agrava. Asta te stresează. Vezi comunicările de la GCS despre oamenii care au stat 2 săptămâni în spital și au decedat. Ți-e teamă să nu ajungi mai rău, să nu degenereze. Citeam foarte mult despre modul agresiv în care acționează virusul. Am avut o strțngere de stomac. AM avut emoții că totul s-ar putea agrava. Mi-a fost teamă că voi ajunge între viață și moarte. Dar nu am fost acolo”.
Bărbatul și-a postat poveste și pe contul său de Facebook:
„Am avut emoții, am fost îngrijorat. Am avut uneori accese de panică, mi s-a părut, în anumite momente, că starea mea se degradează, mai ales atunci când febra nu ceda nici după zece zile de tratament greu, sau când aveam frisoane, sau când simțeam că mi se rup mușchii, fâșie cu fâșie, de pe picioare”, a scris Andrei Ando pe Facebook.