Ana Birchall, fost ministru al Justiţiei, susţine că Viorica Dăncilă, „răzvrătita de azi”, era în favoarea includerii amendamentului UDMR privind limba maghiară în Codul Administrativ.
„Zilele acestea când am citit „războinicele” declaraţii ale doamnei Dăncilă, sincer m-a bufnit râsul şi mi-am propus să o ignor…. dar când văd că, în continuare, cu un tupeu pe care rar l-am întâlnit la o persoană tot declară în stânga şi în dreapta cum a apărat domnia sa Constituţia etc, nu pot să nu scriu aceste rânduri, ca să aşezăm totuşi adevărul acolo unde este! Fără a scuza sau tolera ce s-a întâmplat în Camera Deputaţilor, eu fiind printre primele persoane care am reacţionat şi public exact atunci când am aflat de adoptarea tacită (postare pe FB, joi ora 22.38), o provoc public pe doamna Dăncilă ca până luni să îşi aducă aminte de amendamentul pe care UDMR voia să îl introducă în Codul Administrativ şi ce „discuţii” am avut cu domnia sa şi ce reproşuri am primit atunci, tocmai pentru că „răzvrătita” de astăzi era în favoarea includerii acelui amendament in Codul Administrativ!”, a scris pe pagina sa de Facebook Ana Birchall.
Fostul ministru al Justiţiei subbliniază că amendamentul criticat nu a fost inclus în forma Codului Administrativ adoptat de Guvern.
„Amendamentul respectiv NU a fost inclus in forma Codului Administrativ adoptată în Guvern pentru că in calitate de ministru al justiţiei am formulat observaţii şi am refuzat să semnez! Ca să o ajut îi spun că este legat de limba maghiară şi are forma amendamentului introdus de UDMR la Codul Administrativ şi trecut tacit în Senat! Dacă totuşi nu îşi aduce aminte, poate să ceară ajutor domnului deputat Suciu Daniel, fost vicepremier! P.S. „A făcut furori în Parlamentul European”. Şi ea nu nimereşte două vorbe din zece în engleză, nu mai zic de franceză… Dar ca să te laude Sputnik trebuie să ai nişte merite deosebite!”, a mai afirmat, Birchall.