OPINIE. Show-ul de magie de la Casa Albă

Iluzioniștii americani Penn și Teller făceau vorbire în urmă cu doi ani de o distincție importantă pentru meseria lor. „Distragere” înseamnă pur și simplu să deplasezi atenția publicului timp de câteva secunde spre alt colț al scenei, spre un personaj nou sau spre un aspect care, în mod fals și temporar, e prezentat drept cel important. În acele secunde sau miimi de secundă, magicianul realizează – fără să fie observat – acțiunea fundamentală a show-ului său. Publicul se reîntoarce la subiectul inițial al atenției sale, dar situația s-a schimbat. Magie!

„Redirecționarea”, însă, este ceva mult mai fin. Atenția publicului este redactată și editată. În termenii folosiți de Penn and Teller, ”dăm publicului o poveste pe care pot să și-o spună singuri astfel încât să nu știe că li s-a distras atenția. Știi că suntem [faimoșii] Penn and Teller. Știi că facem magie. Deci (..) îți spui ce vei face. Îți spui o poveste. Îți faci o promisiune.”

Mecanismul este des folosit în comunicarea politică. Nicăieri nu este el mai vizibil decât în Statele Unite, în acest moment. Pentru cei familiari cu domeniul sau cu mecanismele descrise de Penn și Teller, ce face acum Donald Trump este un deliciu, un curs de „redirecționare” ce ar putea fi predat decenii bune în mediul universitar.

Să înțelegem cadrul. În ceea ce privește reacția la coronavirus, situația SUA nu este una îmbucurătoare. Țara deține 5% din populația globului, dar 27% din decesele planetei. Numărul testelor efectuate/milion locuitori este comparabil cu al altor țări dezvoltate, dar nu remarcabil – SUA e în urma Israelului, Spaniei, Italiei, Norvegiei, Germaniei, Austriei, Noii Zeelande, Rusiei, Australiei, Cehiei, Belgiei sau Canadei. Mai important este însă altceva: numărul personelor care au decedat în fiecare zi în SUA descria o curbă Gauss aproape perfectă până pe data de 26 aprilie, când s-a înregistrat cea mai mică valoare din luna aprilie. Lucrurile păreau să meargă bine. După care numărul deceselor a început din nou să crească – a început să descrie o nouă curbă Gauss. Trend-ul a redevenit negativ sau, în cea mai optimistă evaluare cu putință, nu există vreun trend de vreun fel. Dar e cert că lucrurile nu merg în direcția bună.

Să privim acum lucrurile din perspectiva lui Trump. La finele acestui an, în SUA urmau să aibă loc alegeri prezidențiale. Economia – întotdeauna vitală pentru percepția populației cu privire la președintele în funcție – era într-o situație foarte bună, indicatorii bursei americane fiind la cote fără precedent. Contracandidatul era nesenzațional – Joe Biden nu părea și nu pare să aibă nimic din dinamismul altor candidați victorioși ai democraților, precum JFK, Clinton sau Obama. O realegere a lui Trump era probabilă.

Acum situația economiei nu mai este veselă. Trump fusese ales pe baza promisiunii că va face America „great” din nou, dar reacția autorităților nu a fost de fel „great”, după cum arătam mai sus. Trump a apăsat întâi aceeași tastă ca și Putin – Federația Rusă și SUA sunt state federale, deci dacă ești liderul autorităților centrale te poți spăla pe mâini (metaforic), aruncând responsabilitatea în spatele guvernatorilor regionali/statali. Pe 13 aprilie Trump, de obicei atât de doritor să atragă atenția asupra sa și puterii sale, a răspuns „Nu, nu-mi asum niciun fel de responsabilitate” atunci când a fost întrebat de situația nu foarte bună a SUA în ceea ce privește testarea populației. Până aici, o derobare simplă de responsabilitate – nimic special.

Trump și-a sofisticat însă răspunsul. A menționat câteva soluții netestate pentru vindecarea sau prevenirea virusului – una pe zi, niciodată două deodată. Astfel, mii de decese au trecut neobservate de media, care a irosit energie încercând să explice situația de fapt. A deplasat câteva zile atenția publicului spre Organizația Mondială a Sănătății, acuzând liderii săi de jocuri murdare și de deferență exagerată față de China (ceea ce ar putea explica răspândirea globală a virusului, dar tot nu explică situația relativ nenorocită a SUA prin comparație cu alte state). Este pe cale să angreneze energii majore într-o dezbatere privind responsabilitatea Chinei (puțini observă că responsabilitatea acelui guvern este la cote extrem de înalte indiferent în ce termeni se poartă discuția – de exemplu, coronavirusul nu este primul virus apărut în piețele stradale din China, măsuri ar fi trebuit deja luate pentru preîntâmpinarea situației). Sunt sigur că vom mai vedea exemple. El nu face „distragere” – întrucât nu are nimic de făcut. Dar operează cu „redirecționare” – produce cadre sau rame pentru re-interpretarea situației, astfel încât adevăruri dureroase să fie ignorate sau uitate.

În termenii lui Penn și Teller, Trump se adresează publicului deja convins. Pentru jumătate din americani el era necredibil și înainte de criză. Trump dorește însă re-mobilizarea impecabilă a segmentelor care l-au votat în 2016. Ei, când îl văd, își spun deja povestea creionată de el atunci: SUA este o nație bună într-o lume rea, tot ce este american (dar nu de stânga) e perfect, viitorul va fi bun, „suntem locul 1”, Trump știe ce face și are inima unde trebuie. Pe acest foc Trump aruncă, din când în când și cu un talent aparte, mici scânduri, cât să țină povestea vie. El ajută zeci de milioane de americani să-și definească narațiunea. Iar ei au și aveau nevoie de acest lucru. Unii sunt creștini devotați și credincioși, din ce în ce mai insulari într-o lume dominată de vectori ai ateismului și modernității. Mulți sunt victimele economice ale globalizării. Alții au activat în domenii în care – atunci când ei erau tineri – America era nr. 1, dar în care acum joacă un rol secundar. Vorbim și de vârstnici într-o lume inundată de tehnologii extrem de complicate. Dar și de persoane cu venituri mici sau relativ stabile, ronțăite de o inflație ce ține veniturile reale ale imensei majorități a americanilor la cote similare de decenii.

Aceste categorii au nevoie de piloni puternici, în special când la orizont apare o criză dublă (medicală și economică). Trump le permite să-și facă promisiunea că acești piloni există. Vom auzi lucruri care sunt obiectiv de necrezut în perioada următoare, utilitatea lor fiind strict de a menține coeziunea narațiunii care conectează votanții lui Trump la Trump. E previzibil că virusul va fi portretizat drept o încercare a Chinei de a distruge SUA, că vom auzi despre imigranți mexicani care aduc virusul peste graniță, despre implicarea lui Soros, vaccinuri miraculoase, faptul că numărul de decese din SUA e umflat de răuvoitori, că administrația Obama (din care Biden a făcut parte) ar fi de vină și alte aspecte de acest tip. Atât în cazul lor cât și în cel al președintelui însuși „redirecționarea” este o necesitate. O realitate sumbră sau în bună parte nemulțumitoare nu e întotdeauna de preferat unei povești simple și care te face să te simți bine. În fundal, timpul trece și ziua alegerilor se apropie – fără ca punctele slabe ale reacției administrației americane la criză să fie speculate politic.

Penn și Teller explicând distincția:

Barbu Mateescu este sociolog. A absolvit cursurile University of Pennsylvania (studii de lungă durată) specializându-se în sociologia politică.