CREDITARE. Ce se va întâmpla cu pierderile „făuritorilor de hrană”, afectaţi de evoluţia pandemiei

CREDITARE. Ce se va întâmpla cu pierderile „făuritorilor de hrană”, afectaţi de evoluţia pandemiei
MADR lucrează la un pachet complet de sprijin care include un fond de creditare şi unul de garantare
Publicat: 06/05/2020, 13:11

Experții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) lucrează la un pachet complet de sprijin care include un fond de creditare şi unul de garantare.

Acesta ar urma să compenseze pierderile celor din agricultură şi din industria alimentară, afectaţi de evoluţia pandemiei, a anunţat, marţi, 5 mai 2020, ministrul de resort, Adrian Oros, într-un briefing de presă.

„În paralel cu schemele de sprijin anunţate, lucrăm şi la alte modalităţi de sprijin pentru a compensa pierderile celor care lucrează în agricultură şi industrie alimentară şi sunt afectaţi de evoluţia pandemiei”.

„Şi aici avem aproape definitivat un fond de creditare, astfel încât să intervenim şi să plătim jumătate din rata dobânzii, dar şi un fond de garantare, ca să avem pachetul complet şi scheme de sprijin pentru compensarea pierderilor.

„Foarte mulţi fermieri ne-au spus că nu doresc neapărat un sprijin sub orice formă, ci ei doresc mai mult să fie stimulaţi să îşi poată continua producţia, să aibă nişte facilităţi la creditare şi noi să garantăm acele credite ca ei să îşi continue activitatea”, a menționat oficialul guvernamental.

Se va apela la stocarea privată

Tot în aceeași zi, Oros a mai vorbit și despre intenția de a apela la stocarea privată pentru lapte, produse lactate şi carne.

Asta chiar dacă suma alocată României de la Comisia Europeană (CE) „este destul de mică”, de numai 931.000 de euro, iar cei care vor apela la această măsură de sprijin vor trebui să îndeplinească patru condiţii.

„Acum două săptămâni, Comisia Europeană ne-a comunicat că acolo unde este posibil se poate finanţa stocarea privată, la produse lactate: unt, lapte praf şi diferite brânzeturi, caşcaval sau la carne”.

„Noi am fost foarte bucuroşi de această modalitate de a ajuta cumva atât procesatorii, dar şi fermierii indirect, dar sigur suma alocată României a fost şi este de 931.000 de euro, o sumă în opinia noastră destul de mică.

„Sigur, fermierii şi procesatorii cunosc această măsură, cunosc comunicarea Comisiei şi vreau să le transmit că ne gândim să utilizăm şi această sumă, chiar dacă este mică, şi să găsim o modalitate pentru a compensa stocarea privată”, a mai adăugat membrul cabinetului Orban.

El a menționat totodată că, în perioada următoare, va începe evaluarea procesatorilor şi a celor care deţin capacităţi de stocare, astfel încât, dacă se va lua decizia stocării private, aceasta să poată veni nu numai în sprijinul procesatorilor care au probleme cu stocurile, dar şi în cel al fermierilor.

„Va trebui să evaluăm acei procesatori care au capacitate de stocare, să analizăm foarte bine toate datele pe care le putem obţine atât prin DSV-uri şi Direcţiile Agricole Judeţene privind raportările de prim-cumpărător la lapte, de asemenea Observatorul Laptelui, astfel încât, dacă vom lua această decizie de stocare privată, să venim atât în sprijinul procesatorilor care au probleme cu stocurile, dar, în acelaşi rând, indirect, colaboratorilor lor principali, şi anume fermierii”.

„Sunt convins că, după trecerea acestei crize, vom avea nevoie în continuare de producţii de lapte şi de fermieri. De aceea, nu aş vrea ca în această perioadă grea presiunea să fie doar asupra fermierilor care produc lapte şi procesatorii să ofere un preţ pe kilogramul de lapte foarte scăzut, astfel încât unii dintre fermieri să nu reziste pe piaţă şi să renunţe.

„Ar fi foarte grav acest lucru, pentru că, în opinia noastră, începând din august – septembrie, vor fi necesare cantităţi mari de lapte şi vom avea nevoie de aceşti fermieri şi de animalele lor pe care le au acum în producţie”, a explicat şeful MADR.

Nu în ultimul rând, el a menţionat condiţiile pe care procesatorii vor trebui să le îndeplinească, patru la număr, dacă se va găsi o schemă de a stimula stocarea privată în domeniul produselor lactate.

„Avem patru condiţii pe care le vom impune beneficiarilor, sigur, vor trebui să fie şi cei care au această capacitate de stocare”.

„În primul rând să se respecte contractele încheiate cu fermieri, apoi toţi procesatorii care vor accesa această formă de sprijin trebuie să fie la zi cu plata laptelui către fermieri.

„De asemenea, produsele stocate care se vor lua în calcul trebuie să conţină sută la sută lapte materie primă din România şi, iarăşi, foarte important, produsele stocate privat, care se vor lua în calcul pentru acordarea sprijinului, trebuie să conţină sută la sută lapte şi nu înlocuitori.

„Acestea vor fi condiţiile de la care vom începe să gândim această schemă de sprijin, astfel încât să putem utiliza şi suma venită de la Comisia Europeană pentru stocarea privată”, a conchis ministrul Agriculturii.

Comisia Europeană a anunţat cel mai recent pachet de măsuri excepţionale pentru a oferi mai mult sprijin sectoarelor agricole şi alimentare, care sunt cele mai afectate de criza provocată de coronavirus, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Măsurile excepţionale (anunţate la 22 aprilie) includ ajutoare pentru depozitarea privată pentru sectorul produselor lactate şi cel al cărnii, autorizarea temporară ca operatorii din sectoarele grav afectate să-şi auto-organizeze măsurile de piaţă şi flexibilitate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a programelor de sprijinire a pieţei. În plus faţă de aceste măsuri de piaţă, Comisia a propus să se permită statelor membre să utilizeze fonduri destinate dezvoltării rurale pentru despăgubirea fermierilor şi a micilor întreprinderi din sectorul agroalimentar, cu cuantumuri de până la 5.000 de euro şi, respectiv, de până la 50.000 de euro.

Sursă foto: Alexandra Pandrea/Gândul.ro

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar