REMDESIVIR. Dr. Virgil Musta, la Gândul Live: „Pacientul care a fost introdus pe terapie evoluează bine”

Publicat: 07/05/2020, 13:46
Actualizat: 07/05/2020, 17:19

Primul pacient de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara care a primit tratament cu remdesivir, cu o formă severă a bolii declanșate de noul coronavirus, evoluează bine după câteva zile de administrare, a declarat, la Gândul Live, Doctorul Virgul Musta, medic primar și șef de secție în cadrul Clinicii de Boli Infecțioase II a spitalului.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara a fost inclus într-un program compasional pentru tratarea bolii cu medicamentul remdesivir.

Doctorul Virgul Musta, medic primar și șef de secție în cadrul Clinicii de Boli Infecțioase II a Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara, a explicat, într-o intervenție la Gândul Live, cum este administrat tratamentului și care sunt așteptările.

„Deocamdată merge, avem prea puțină experință ca să tragem o concluzie. Pacientul care a fost introdus pe terapie evoluează bine. Boala, deși a fost foarte grea, a fost o formă severă de boală, nu s-a agravat și deocamdată e în continuare pe terapie intensivă. Criteriile de introducere a pacienților sunt destul de restrictive, nu ni se permite să introducem orice pacient, motiv pentru care nici nu avem mai mulți pacienți introduși în acest moment”, a declarat doctorul Virgul Musta.

Conform declarațiilor de la debutul progamului, la Timișoara nouă pacienți ar urma să fie tratatați cu acest medicament.

În ceea ce privește modul de relaționare socială după data de 15 mai, medicul este de părere că, deși legea e mai permisivă, trebuie să analizăm situațiile concrete și fiecare să se organizeze la locul de muncă, la programul de vacanță astfel încât, cunoscând riscurile bolii și modul de contaminare, să scadă aceste riscuri.

„Totul depinde de educație, de aici pornește totul”, a conchis Virgil Musta, care și-a exprimat încrederea că românii vor respecta regulile și după relaxarea restricțiilor.

Potrivit Protocolului de tratament al infecției cu virusul SARS-Cov-2, recomandat prin Ordinul nr. 487/2020 pentru aprobarea protocolului de tratament al infecției cu virusul SARS-Cov-2, „Remdesivir poate fi cel mai bun medicament antiviral pentru tratamentul 2019-nCoV. Experimente pe animale au arătat că, în comparație cu grupul de control, remdesivir poate reduce efectiv titrul virusului la șoareci infectați cu (MERS)-CoV, îmbunătățește deteriorarea țesutului pulmonar și are efect mai bun decât cel al grupului tratat cu lopinavir/ritonavir combinat cu interferon-β. Medicamentul a finalizat faza III clinică pentru tratamentul infecției cu virusul Ebola și există date relativ complete de farmacocinetică și siguranță pentru corpul uman. Cu toate acestea, eficacitatea și siguranța remdesivir la pacienții cu 2019- nCoV trebuie să fie confirmată în continuare de cercetarea clinică. În plus, remdesivir reduce eliminarea virusului la 2 zile de administrare”.

Testele clinice din SUA relevă că medicamentul Remdesivir accelerează recuperarea în cazul pacienţilor care au forme avansate de Covid-19. „Pacienţii spitalizaţi cu forme avansate de Covid-19 şi simptome pulmonare care au primit Remdesivir s-au recuperat mai rapid decât pacienţii în situaţii similare supuşi unei proceduri placebo, conform analizării preliminare asupra datelor obţinute printr-un studiu clinic aleatoriu efectuat pe 1.063 de pacienţi, iniţiat pe 21 februarie”, anunţă Institutele Naţionale pentru Sănătate din SUA (NIH).

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...