Ungaria nu mai este o democrație, Polonia merge pe același drum ca Ungaria, iar democrația din regiunea Balcanilor se erodează din cauza influenței Rusiei și Chinei. În tot acest timp, Uniunea Europeană nu face nimic pentru a stopa aceste fenomene. Acestea sunt concluziile raportului Nations in Transit, realizat de organizația non-guvernamentală Freedom House.
În studiul care evaluează 29 de state din Europa Centrală și Asia Centrală, autorii descriu „un declin uimitor al democrației” și spun că „sunt mai puține democrații în regiune în prezent decât în orice an de la lansarea raportului, în 1995”, informează politico.eu.
Potrivit raportului, Ungaria este, în acest moment, un „regim hibrid”, pierzându-și, astfel, statutul de „democrație semi-consolidată”, ca urmare a atacurilor premierului Viktor Orbán asupra instituțiilor democratice din această țară.
Adoptarea unei legi care permite Guvernului să conducă țara prin ordonanțe de urgență pe termen nedeterminat, ca urmare a pandemiei de COVID-19, „a scos la iveală și mai mult caracterul nedemocratic al regimului Orbán”, scriu autorii raportului, care mai adaugă că „declinul Ungariei este cel mai rapid pe care l-am înregistrat vreodată”.
Autorii raportului critică și Polonia, despre care spun că a înregistrat atacuri la adresa sistemului de justiție, atacuri înfăptuite de Partidul Lege și Justiție, aflat la guvernare.
Nici Uniunea Europeană nu scapă de criticile raportului.
„Nici Polonia, nici Ungaria, nu s-au confruntat cu repercusiuni pentru atacul asupra statului de drept, iar partidul Fidesz, aflat la putere în Ungaria, chiar a rămas membru al Partidului Popular European (PPE, n. red.), cel mai mare grup din Parlamentul European”, se arată în raport, care adaugă că și președintele Statelor Unite, Donald Trump, a eșuat în a sprijini democrația din regiune.
Ca răspuns, Zoltán Kovács, secretar de stat pentru relații internaționale în cadrul Guvernului de la Budapesta, a criticat Freedom House, organizație despre care a spus că ar fi finanțată de miliardarul american de origine maghiară George Soros. „Oricine nu se conformează politicilor lor liberale este denigrat”, a scris acesta pe Twitter.
Such a pity. @freedomhouse was once known as the bipartisan human rights organization. With their Soros funding they’ve declined, becoming the fist of the party that is the Soros network. Anyone who doesn’t conform to their liberal view, gets downgraded. https://t.co/yNEqotMPgT
— Zoltan Kovacs (@zoltanspox) May 6, 2020
Autorii raportului se declară îngrijorați de situația din Balcani, mai ales de influența pe care Rusia și China o exercită în ultimii ani în regiune.
„Ani de tactici nedemocratice aplicate de Aleksandar Vučić în Serbia și Milo Đukanović în Muntenegru au răsturnat democrația din aceste țări. Pentru prima dată începând cu 2003, aceste două țări nu mai pot fi considerate democrații. Pe lângă influența negativă a Rusiei, China și-a continuat politica externă ambițioasă în toate cele 29 de țări din regiune”, se arată în raport.
Autorii raportului spun că regimul președintelui chinez, Xi Jinping, reușește să influențeze statele din regiune profitând de slăbiciunile instituțiilor și de corupția din aceste țări.
Și situația României este discutată în ediția de anul acesta a raportului, fiind amintită emiterea unui număr mult prea mare de ordonanțe de urgență.
„În România, Guvernul Partidului Social Democrat (PSD) a continuat să abuzeze de ordonanțele de urgență, în mod asemănător cu felul în care au fost adoptate legi de urgență în Serbia. Când s-a confruntat cu o moțiune de cenzură, la finalul lui 2019, Guvernul a pus presiune pe compania aeriană națională să amâne unele zboruri, pentru ca mai mulți parlamentari ai opoziției să nu poată să fie prezenți la vot”, arată raportul.
Raportul Nations in Transit evaluează respectarea principiilor democratice din statele din Europa Centrală și Asia Centrală. Pentru toate cele 29 de state acoperite de raport, organizația Freedom House analizează activitățile instituțiilor de stat (locale și naționale), instituțiilor din justiție, dar și acțiunile instituțiilor media și ale societății civile.