Epidemia de COVID-19 a scos la iveală probeleme din sistemul educaţional din România. Unul din trei elevi nu a avut dispozitiv pentru şcoala online pe perioada stării de urgenţă. Uniunea Europeană a pus la dispoziţie statelor membre un buget de 37 de miliarde de euro în cadrul Politicii de coeziune.
Mulţi din elevii care au fost nevoiţi să facă şcoala online nu au avut tablete sau calculatoare sau chiar acces la internet. O arată şi un studiu IRES potrivit căruia unul din trei copiii nu a avut dispozitiv pe perioada stării de urgenţă pentru cursurile online, informează MEDIAFAX.
România nu este singura ţară care s-a confruntat cu probleme odată cu închiderea şcolilor şi mutarea şcolii în mediul virtual.
Comisarul european pentru inovaţie, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel, a declarat pentru MEDIAFAX că epidemia a scos la iveală probleme din mai multe zone ale Europei.
„Există câteva provocări importante în zonele rurale şi îndepărtate. Dificultăţile cu care se confruntă comunităţile rurale din Europa, inclusiv în România, sunt foarte asemănătoare: lipsa de conectivitate, lipsa de echipament şi insuficienţă de competenţe şi încredere a cadrelor didactice şi a elevilor. Trebuie să ne asigurăm că nimeni nu este lăsat în urmă”, a declarat Mariya Gabriel pentru MEDIAFAX.
Potrivit acesteia „Comisia Europeană va prezenta un plan de acţiune actualizat pentru educaţie digitală. Vom stabili o serie de măsuri pentru a sprijini statele membre şi instituţiile de învăţământ în echiparea educatorilor şi a cursanţilor cu competenţe digitale, astfel încât să poată obţine beneficiile maxime de aceste instrumente şi abordări”.
Pentru digitalizarea educaţiei există fonduri pe care statele membre UE le pot accesa.
“Am propus două iniţiative de investiţii pentru răspunsuri la coronavirus pentru a aborda atât criza de urgenţă în sănătate, cât şi consecinţele socio-economice ale acesteia. Am direcţionat 37 de miliarde de euro în cadrul Politicii de coeziune pentru a ajuta sistemele naţionale de îngrijire a sănătăţii, IMM-urile şi lucrătorii, dar şi furnizorii de educaţie şi formare şi studenţi. De exemplu, Fondul social european poate sprijini instituţiile de educaţie şi formare profesională pentru a oferi oportunităţi de învăţare la distanţă, precum şi consiliere şi consiliere cu privire la şcolarizarea la domiciliu. De asemenea, am oferit flexibilitate suplimentară în regulile fondurilor, permiţând statelor membre să redirecţioneze rapid resursele către cele mai urgente necesităţi”, a declarat comisarul european pe educaţie Mariya Gabriel pentru MEDIFAX.