Conform unui studiu realizat de „Paradis Vacanţe de Vis”, important touroperator dedicat litoralului, printre clienții proprii, cei mai mulți, 71%, doresc să meargă și în acest an pe litoral. Agenșia estimează că, după 1 iunie la mare vor fi deschise hotelurile, în marea majoritate, iar gradul de acoperire turistică va fi foarte bun între 24 august și 10 septembrie.
O proporție de 71% din cei chestionați în cadrul studiului realizat de „Paradis Vacanțe de Vis” și0-au exprimat dorința să vină și anul acesta pe Litoral. Dintre aceștia, 53% spun că vor veni sigur dacă vom avea o ameliorare semnificativă (spre zero) a pandemiei iar 18% nu sunt siguri dacă se vor decide să vină în situația contrară. 15% nu știu să spună acum dacă ar dori să vină sau nu, iar 14% nu doresc să-și facă vacanța anul acesta pe litoral, arată un comunicat de presă, transmis, luni, de reprezentanții agenției.
Documentul a fost transmis în contextul în care autoritățile, respectiv Ministerul Afecerilor Interne și Institutul Național de Sănătate Publică, au făcut publice, sâmbătă, măsuri recomandate pentru perioada următoare ieșirii din stare de urgență, respectiv 15 mai. INSP recomandă hotelierilor să ofere servicii de cazare, dar nu în scop turistic, ci pentru motive justificate, precum deplasări în interes profesional, după 15 mai.
Setul de măsuri a fost pus în dezbatere publică și o decizie finală va fi luată în cursul acestei săptămâni, după cum a anunțat ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.
„Litoralul nostru rămâne clar prima opțiune a românilor pentru sezonul estival. Majoritatea turiștilor vor plajă și soare. Este evident că nu vom mai putea vorbi de același turism pe care îl știam până acum. De data asta, turiștii vor alege litoralul pentru relaxare și mai puțin pentru distracție. Nu vom mai putea vorbi de evenimente, de festivaluri, de concerte sau de cluburi deschise. Însă hotelierii își așteaptă turiștii și cei care vor deschide vor garanta toate măsurile de siguranță și de igienă”, declară Aurelian Marin, directorul general al „Paradis Vacanţe de Vis”. Litoralului.
Potrivit comunicatului transmis, în această perioadă de incertitudine, „Paradis Vacanțe de Vis” vine, în sfârșit, cu oferte și soluții concrete pentru sezonul estival. Deja, deși încă timid, turiștii au început să facă rezervări pentru perioada iulie – septembrie. În cazul în care anumite rezervări au fost făcute pentru mai – iunie și încă vor fi probleme legate de libera circulație sau de deschiderea hotelurilor, turiștii vor putea opta pentru o altă perioadă.
Ținând cont de situația generată de pandemia Covid-19, termenele de plată pentru Early Booking au fost decalate până chiar aproape de 1 iunie. Termenele de anulare fără penalizări sunt până cu 21 – 14 zile înainte de check in, iar plățile vor fi eșalonate fără restricții, în funcție de cum doresc clienții. „Paradis Vacanțe de Vis” negociază atent și, de asemenea, ca urmare a negocierilor avute cu fiecare furnizor în parte, este în măsură să ofere tarife care corespund așteptărilor turiștilor.
„Toată lumea așteaptă reglementări clare și oficiale. Până atunci, multe restaurante și hoteluri își fac propriile reguli adaptând măsuri care deja se iau în alte state. Noi, alături de hoteluri, vom încuraja servirea mesei de către turiști în restaurantele structurilor de cazare, întrucât considerăm că avem garanția serviciilor și măsurilor de siguranță corecte și eficiente”, subliniază Aurelian Marin.
În ceea ce privește derularea sezonului estival pe Litoralul românesc, consultanții „Paradis Vacanțe de Vis” estimează că, după data de 1 iunie, la mare vom avea deschise majoritatea hotelurilor. Potrivit touroperatorului, situația pe litoral în acest sezon va fi astfel:
► O lună iunie cu un grad de acoperire satisfăcător
► O perioadă 1 iulie – 23 iulie cu un grad bun de acoperire
► O perioadă 24 august – 10 septembrie cu un grad foarte bun de acoperire
► 2-3 săptămâni în septembrie cu un grad bun de acoperire
Potrivit lui Aurelian Marin, turismul de litoral va întâmpina schimbări și pe termen mediu și lung. Va exista o creștere a cererii din partea clienților. Vom avea, anul acesta, turiști care nu au mai fost de mult timp pe litoral și care vor fi plăcut impresionați. Ca o consecință a pandemiei și a efectelor economice prezente și ulterioare vom avea o îmbunătățire sensibilă a serviciilor acordate de către furnizori. Vor crește grija și responsabilitatea față de client, dar și atașamentul clienților față de locațiile care își arată și își manifestă în mod real grija față de nevoile clienților. Nu în ultimul rând, apar noi nevoi ale clienților legate de siguranță și încredere.
În acest context, directorul general „Paradis Vacanțe de Vis” consideră că este obligatoriu ca voucherele aferente anului 2020 să fie acordate acum, în luna mai, pentru stimularea turismului în România.