O femeie în vârstă de 33 de ani, din Arad, a fost ridicată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara și procurorii DIICOT, la capătul a două percheziții. Anchetatorii aveau informații că femeia încerca să aducă în țara nostră mai mulți teroriști din Orientul Mijlociu, membri ai sângeroasei organizații Stat Islamic.
Potrivit anchetatorilor, femeia, care era atent monitorizată de ofițerii Serviciului Român de Informații, s-ar fi radicalizat, începând cu anul 2019, după ce s-a apucat să citească, pe internet, sute de materiale de propagandă ale ISIS.
Ulterior, după ce și-a însușit toate aceste teorii, aceasta a început, să le promoveze, la rândul ei, prin intermediul site-urilor de socializare și să instige la comiterea unor acte de terorism.
În timp, arădeanca a început să cunoască, on line, diverși arabi radicali din Orientul Mijlociu, cărora le-a spus că este alături de cauza lor și s-a declarat dispusă să lupte împreună cu ei împotriva Occidentului.
Semn că teroriștii arabi au luat-o în serios este faptul că aceștia au inclus-o într-un program de pregătire prin care să fir cât mai greu de monitorizat de serviciile de informații. În acest sens, femeia a început să folosească, în același timp, nu mai puțin de 21 de adrese de mail, precum şi o mulțime de telefoane și cartele reîncărcabile, pe care le schimba la intervale regulate de timp.
În același timp, spun procurorii, femeia s-a oferit să ajute ISIS să-i trimită în România pe teroriștii care ținuseră legătura cu ea.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat un un telefon mobil, o cartelă telefonică, un card micro SD și 25 de DVD-uri.
Suspecta de terorism a fost dusă, pentru audieri, la sediul DIICOT – Structura Teritorială Timişoara, pentru audieri.