Un bărbat din Mediaș, județul Sibiu, în vârstă de 67 de ani a stat, aproape o săptămână, cu cadavrul mamei sale. Și mai șocant, când polițiștii i-au bătut la ușă, acesta s-a spânzurat. Vecinii sunaseră la 112, din cauza mirosului care venea din apartamentul celor doi.
Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că polițiștii au fost solicitați, vineri, prin apel la 112, la un bloc din orașul Mediaș, din cauza mirosului greu ce venea dinspre un apartament în care locuiau o femeie de 86 de ani și fiul ei, de 67 de ani.
Când polițiștii au bătut la ușa bărbatului, acesta a deschis inițial și le-a spus oamenilor legii că mama sa nu este acasă, fiind plecată într-o comună apropiată, apoi a închis ușa.
Totuși, simțind mirosul insuportabil care venea din interior, agenții au bătut din nou la ușă, dar fără niciun rezultat. Ca urmare, a fost solicitat un echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean (ISU) Sibiu, care să spargă ușa.
Însă, până la sosirea pompierilor, bărbatul s-a spânzurat. Ulterior, în apartament a fost descoperit și trupul neînsuflețit al bătrânei, aflat în stare de descompunere.
Vecinii au povestit că nu au mai văzut-o pe femeie de cel puțin o săptămână și nu înțeleg de ce fiul ei a ales să ascundă decesul mamei sale.
Polițiștii și procurorii criminaliști fac cercetări pentru a stabili cauzele morții femeii, fiind luate în calcul două ipoteze de lucru: femeia a murit din cauze naturale sau a fost ucisă de fiul său și de aici decizia sa de a nu anunța autoritățile.
Un bărbat din Brașov și-a ucis mama în bătaie, la începutul acestei luni, în urma unei discuții în contradictoriu.
Polițiștii au fost chemați de vecini, care au sunat imediat la 112, când au auzit scandalul dintre cei doi. Odată ajunși la apartamentul în care izbucnise cearta în familie, oamenii legii au găsit-o pe femeie decedată.