REACȚIE. Vicepremierul Raluca Turcan despre decizia CCR privind neconstituționalitatea amenzilor: „Pur și simplu înfiorătoare”

REACȚIE. Vicepremierul Raluca Turcan despre decizia CCR privind neconstituționalitatea amenzilor: „Pur și simplu înfiorătoare”
REPLICĂ. Raluca Turcan: Somez PSD să înceteze cu discursul populist privind pandemia: Distrug și sănătatea românilor, dar și mediul de afaceri! / Sursă Foto: Gândul Live
Publicat: 16/05/2020, 14:52

Vicepremierul Raluca Turcan, lider al PNL Sibiu, a declarat sâmbătă că decizia „pur şi simplu înfiorătoare” a Curţii Constituţionale cu privire la contestarea amenzilor aplicate pe durata stării de urgenţă a „generat o întârziere”, pe care „adversarii politici au pus-o în cârca” PNL.

„Să ştiţi că în această situaţie, folosită în mod iresponsabil de nişte politruci care până acum în Parlamentul României au blocat tot ce a fost bun pentru populaţia României, s-a ajuns tot din cauza blocajelor permanente cu care a trebuit să ne confruntăm de la preluarea guvernării”, a spus Turcan.

Nu uitaţi că am ajuns să se conteste legalitatea amenzilor, pentru că decizia CCR a fost una, pur şi simplu, înfiorătoare. Adică o instituţie care veghează la respectarea legii îndeamnă printr-o decizie la nerespectarea legii. Şi culmea este că această măsură de sfidare a legii a fost pe aceeaşi linie, la unison, cu punctul de vedere al PSD-ului. Deci indiferent că ar trebui să nu mai facem această diferenţiere între, cum să spunem, PNL care este la guvernare şi PSD care este în opoziţie, din nefericire, decizia Curţii Constituţionale a fost la unison cu linia politică a PSD-ului şi a generat o întârziere care, după aceea, adversarii politici au pus-o tot în cârca noastră”, a afirmat Turcan, într-o declaraţie de presă susţinută la Sibiu, după o întrevedere cu prefectul judeţului.

Totodată, întrebată cu privire la invitarea premierului Ludovic Orban luni, în Parlament, la dezbaterea ‘Ora prim-ministrului’, vicepremierul Turcan a spus că acesta este un lucru bun, chiar dacă „pare a fi deranjantă”, împreună cu alte „şicane pe care PSD-ul le face la adresa Guvernului”.

„Aş spune că prezenţa premierului în Parlament este un lucru bun. De asemenea, nu uitaţi că Guvernul, la şase luni de guvernare, a avut ocazia să depună în Parlament şi setul de măsuri adoptate din momentul declanşării crizei, adică o sinteză a activităţii guvernamentale în gestionarea crizei SARS-CoV-2. Aşadar, chiar dacă, prezenţa, invitarea premierului în Parlament sau tot felul de şicane pe care PSD-ul le face la adresa Guvernului par a fi deranjante, pentru noi sunt oportunităţi pentru a spune cât de juste şi aşteptate au fost cele mai multe măsuri pe care Guvernul le-a luat”, a susţinut Raluca Turcan.

Ea a spus că are tot respectul pentru românii care au respectat regulile în perioada stării de urgenţă şi pe care îi consideră „nişte eroi”.

„Am tot respectul pentru românii care au respectat regulile în perioada stării de urgenţă. Toţi cei care au ţinut cont de măsurile de protecţie pentru binele societăţii româneşti sunt nişte eroi. Ei, alături de toţi cei care au pus umărul la ajutorarea celor care s-au confruntat cu probleme şi, în acelaşi timp, la identificarea de soluţii pentru a trece cu bine peste această perioadă de criză”, a menţionat Turcan.

Pe de altă parte, vicepremierul a condamnat faptul că sunt şi români care au manifestat pentru nerespectarea regulilor aferente stării de alertă sau care dau dovadă „de sfidare” faţă de aceste reguli, punând în pericol persoane din jur şi încălcându-le dreptul la sănătate. „Vreau să spun că Guvernul din care fac parte respectă deopotrivă şi libertatea de exprimare, dar şi dreptul la sănătate”, a transmis Raluca Turcan.

Ea a adăugat că a fost revoltată de imagini cu oameni care erau în autobuze fără a respecta măsurile de protecţie. „Solicit şi vom urmări aplicarea legii pentru toţi cei care îndeamnă la nerespectarea legii, pentru toţi cei care sfidează măsurile pentru sănătatea celor din jur şi pentru sănătatea întregii populaţii”, a declarat Turcan.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?