COVID-19. Aproape 45.100 de angajați din sănătate primesc stimulentul de risc. Tătaru: Ne-am confruntat într-o primă fază chiar cu reticența managementului unităților de asumare a acestor liste

COVID-19. Aproape 45.100 de angajați din sănătate primesc stimulentul de risc. Tătaru: Ne-am confruntat într-o primă fază chiar cu reticența managementului unităților de asumare a acestor liste
Teri sferturi dintre medicii care au vrut să lucreze în închisori, au fost respinși la angajare Sursă Foto: Mediafax Foto
Publicat: 18/05/2020, 13:59
Actualizat: 18/05/2020, 14:01

Ministerul Sănătății a anunțat luni că a finalizat documentația pentru acordarea stimulentului de risc, respectiv 2.500 de lei brut, de care beneficiază personalul implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID- 19, conform OUG 43/2020.

Ministerul Sănătății a anunțat, luni, printr-un comunicat de presă, că pentru luna aprilie 2020, un număr de 14.355 persoane din cadrul unităților de primiri urgențe, serviciilor de ambulanță, direcțiilor de sănătate publică, dar și rezidenți vor beneficia de o suplimentare a veniturilor cu 2.500 lei brut.

„Sumele, în valoare totală de de 33.053.000 lei, vor fi alocate de la bugetul de stat pentru ca unitățile să poată efectua cât mai rapid plățile. Sumele vor fi recuperate, mai apoi, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene”, a transmis Ministerul Sănătății.

De asemenea, în cadrul sistemului sanitar, alți aproape 30.000 de angajați – respectiv 29.719 persoane din spitale, centre de dializă, laboratoare, unități sanitare de urgență și de transport sanitar aflate în contract direct cu casele de asigurări de sănătate – vor primi stimulentul de risc aferent lunii aprilie din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Potrivit Ministerului Sănătății, sumele alocate de către CNAS sunt în valoare de peste 74.000.000 lei și vor fi, de asemenea, recuperate în cadrul proiectului cu finanțare europeană.

Ministrul Sănătății: „Eu sper ca acum lucrurile să fie clare și fondurile pentru luna mai să poată ajunge mai repede la oamenii care au muncit din greu”

„Ministerul Sănătății a primit ultimele liste finale cu personalul din linia întâi care beneficiază de acest stimulent inclusiv vineri, în 15 mai. Ne-am confruntat cu multe reveniri sau, în unele cazuri, într-o primă fază chiar cu reticența managementului unităților de asumare a acestor liste. Eu sper ca acum lucrurile să fie clare și fondurile pentru luna mai să poată ajunge mai repede la oamenii care au muncit din greu perioada aceasta și care merită din plin această recunoaștere a efortului depus în beneficiul pacienților. Am cerut ca plățile să fie realizate cât mai rapid, în următoarea perioadă” a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Posibilitatea acordării unui stimulent pentru medici a fost lansată în spațiul public de președintele Klaus Iohannis, la începutul lunii aprilie, în contextul crizei epidemiologice la de Suceava.

Plenul Senatului a decis, în 5 mai, modificarea OUG care acordă un stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună pentru medici, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, pe perioada stării de urgență. Potrivit noii variante, adoptată de senatori,  pe lângă categoriile deja incluse sub incidența acestei OUG, „stimulentul de risc se acordă tuturor medicilor de familie”.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Cât plătește Australia pentru modernizarea submarinelor?