Uber a anunțat un plan drastic de restrângere a activității, menit să reducă pierderile cauzate de blocajele induse de coronavirus, urmând să își reducă numărul angajaților cu încă 3.000, astfel încât reducerea totală din ultimele săptămâni totalizează un sfert din forța de muncă.
De asemenea, compania închide peste 40 de birouri și renunță la o serie de unități, precum laboratorul său de inteligență artificială, după cum informează MEDIAFAX, care citează BBC.
Dara Khosrowshahi, CEO-ul companiei a spus că deciziile sunt necesare „pentru a ne asigura viitorul”.
„Trebuie să ne definim ca o companie care se susține singură și care nu se mai bazează pe noi capitaluri sau investitori pentru a continua să crească, să se extindă și să inoveze. Trebuie să luăm aceste decizii grele pentru a sta puternic pe propriile noastre picioare, pentru a ne asigura viitorul și a ne continua misiunea.”, a scris directorul executiv într-o scrisoare către personal.
Chiar înainte de pandemie, Uber înregistra pierderi uriașe. Însă provocările s-au înmulțit pe măsură ce activitatea s-a redus în timpul pandemiei.
Numărul de călătorii cu Uber a scăzut cu 80% luna trecută, în punctul culminant al blocajelor din SUA și Canada. Deși activitatea de livrare Uber Eats a crescut, aceasta tot înregistrează pierderi.
La începutul acestei luni, Uber a anunțat că va renunța la 3.700 de angajați și a avertizat despre eventuale reduceri suplimentare. Reducerile forței de muncă nu includ șoferi, pe care Uber îi consideră contractori independenți.
Birourile afectate includ hub-uri din San Francisco și din Singapore, care vor începe să se închidă în cursul anului viitor.
Uber a spus că va reorganiza personalul rămas și își va reduce cheltuielile în zonele care nu fac parte din activitățile sale principale de transport personal sau de livrare a alimentelor.
Combinate, acțiunile ar trebui să reducă cheltuielile cu un miliard de dolari, a spus compania.
La începutul acestei luni, Uber a anunțat că își va sista serviciul de livrare de mâncare Uber Eats în mai multe țări, printre care și România.