MOȚIUNE SIMPLĂ. PSD şi Pro România cer demisia Monicăi Anisie: „În ultimele două luni am văzut ce înseamnă ca un politruc neprofesionist să conducă învățământul românesc”

MOȚIUNE SIMPLĂ. PSD şi Pro România cer demisia Monicăi Anisie: „În ultimele două luni am văzut ce înseamnă ca un politruc neprofesionist să conducă învățământul românesc”
Monica Anisie, ministrul Educației
Publicat: 20/05/2020, 12:13
Actualizat: 06/04/2021, 23:13

Grupul Parlamentar Pro Europa a anunţat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că depune o moţiune de cenzură împotriva ministrului Educaţiei, Monica Anisie. Moţiunea va fi susţinută şi de deputaţii PSD.

Moțiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Educației, Monica Anisie este intitulată „Pas cu pas am ajuns în colaps educațional – PNL a creat România NeEducată”.

„Având in vedere haosul provocat în educaţie de ministrul Monica Anisie, vă anunţăm că deputaţii Grupului Pro Europa împreună cu grupul PSD depun astăzi o moţiune simplă. Astfel, motiunea intitulată „Pas cu pas, am ajuns în colaps educaţional, PNL a creat o Românie needucată”, cerem constatarea eşecului, respectiv demiterea imediată a ministrului Educaţiei, Monica Anisie”, a spus Titus Dobre, de la Pro România.

„​În ciuda prevederilor Constituționale, învățământul nu este gratuit în România. Ne-a dovedit-o această criză, perioadă în care pentru jumătate dintre elevi nu a fost asigurat dreptul la educație. Cauza evidentă este lipsa infrastructurii, în contextul în care bugetul alocat pentru Educație și Cercetare, în 2020, este de 3,4% din PIB, iar implementarea programului care trebuia să asigure accesul la tehnologie tuturor elevilor a rămas în aer. Amintim că tocmai dumneavoastră ați declarat, la preluarea mandatului, că n-am avea ce face cu un buget de 6% din PIB pentru Educație”, acuză inițiatorii în textul moțiunii.

„Am văzut bâlbâieli, răzgândeli neargumentate, declarații contradictorii”

Inițiatorii moțiunii critică modalitatea în care a gestionat criza ministrul Educației:

„​În ultimele două luni am văzut cu toții ce înseamnă ca un politruc neprofesionist să conducă învățământul românesc. Situația de criză ar fi trebuit să evidențieze abilitățile de leadership și competențele de manager ale ministrului Educației. În schimb, am văzut bâlbâieli, răzgândeli neargumentate, declarații contradictorii ale tuturor reprezentanților guvernamentali, lipsă de înțelegere a riscurilor sistemului și completă lipsă de viziune”, explică reprezentanții PRO România și PSD.

Conform legii, moțiunea simplă este doar consultativă.

Spre deosebire de moţiunea de cenzură care duce la căderea Guvernului, moţiunea simplă are ca efect doar adresarea unui advertisment politic cu scopul de a remedia o situaţie eronată fără a creea de partea Guvernului obligaţia de a o respecta.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi...