TERMEN. Până când mai pot fi depune fermierii români cererile unice de plată

TERMEN. Până când mai pot fi depune fermierii români cererile unice de plată
Până când mai pot fi depune fermierii români cererile unice de plată / Sursă foto: MADR
Publicat: 22/05/2020, 07:44

Fermierii români au ca termen de depunere a cererilor unice de plată, mai nou, data de 15 iunie, a anunţat, joi, 21 mai 2020, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, la finalul ședinței de Guvern.

„Guvernul a adoptat în această seară o Ordonanţă de Urgenţă prin care se prelungeşte termenul de depunere a cererilor unice de plată până la 15 iunie 2020”.

„Asta pentru a veni în sprijinul fermierilor afectaţi de restricţiile de circulaţie şi de respectarea normelor de prevenire a îmbolnăvirii cu COVID-19.

De asemenea, am simplificat foarte mult procedurile de depunere a acestor cereri. Ele se fac online, iar adeverinţele de la primării se obţin direct de la centrele noastre APIA”, a menționat oficialul guvernamental.

Tot din 15 mai se eliberează şi adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată care doresc să acceseze credite pentru activităţi curente, iar fermierii pot obţine în baza acestora până la 85% din valoarea subvenţiilor, a mai adăugat Oros.

„O altă măsură este că din 15 mai, prin APIA, eliberăm adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată, pentru acei fermieri care doresc să acceseze credite pentru activităţi curente”.

„Am negociat prin APIA cu instituţiile bancare acest lucru, iar fermierii pot să obţină o valoare a creditului de până la 85% din valoarea subvenţiilor pe care noi le acordăm anul acesta, dobânda fiind ROBOR plus maxim 2%.

„Convenţiile cu instituţiile bancare se află pe site-ul APIA, pentru cei interesaţi”, a spus ministrul Agriculturii.

Măsură benefică pentru fermierii români

La rândul său, șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a precizat că de această măsură de prelungire pentru depunerea cererilor de plată pot beneficia peste 850.000 de fermieri, pentru o suprafaţă de nouă milioane de hectare.

„Este o măsură de care pot beneficia un număr mare de beneficiari la nivelul agriculturii româneşti”, a menționat șeful Cancelariei premierului.

Conform datelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), fermierii românii au depus până la finele lunii aprilie 422.806 cereri pentru plata subvenţiilor aferente anului 2020, pentru o suprafaţă de peste 2,7 milioane hectare.

Din numărul total, 284.499 de cereri, pentru o suprafaţă de 2,23 milioane hectare, au fost înregistrate prin mijloace electronice (telecomunicaţii), începând din data de 6 aprilie 2020.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer