Șase cadre medicale, asistente și infirmiere, de la Institutul Marius Nasta sunt infectate cu noul coronavirus după ce o asistentă nu a purtat echipamentul de protecție regulamentar.
Asistenta va fi cercetată acum în Comisia de Disciplină, mai ales că a fost avertizată de către medici cu privire la protecție.
„Nu sunt în stare gravă, sunt cadre medicale care nu au respectat procedura de dezechipare. Una a fost trimisă acasă în momentul respectiv, pe parcursul izolării s-a pozitivat. O altă persoană care nu a respectat procedura de dezechipare și procedura de protecție în zona verde a infectat alte colege. Nu pot să spun decât că aceste colege au fost atentionațe de medici în rapoartele de gardă” a declarat Beatrice Mahler, managerul spitalului Marius Nasta la Digi 24.
Managerul mai spune că cele 6 cadre medicale au fost izolate imediat.
„Ele au fost izolate imediat, din momentul în care s-au constatat abateri de la procedură. Cel puțin acea colegă a luat contact în timpul turei cu alte 4 fete și ele sunt infectate.
A fost instruită, și-a asumat purtarea echipamentului. Sunt foarte tristă, eu și cei care au văzut-o și care i-au atras atenția că viziera și mănușile nu se dau jos în zona de COVID, că acest combinezon nu se întoarce la mânecă în zona de COVID. Procedura la Marius Nasta prevede ca în momentul în care iese din zona de COVID tot personalul trebuie să facă duș să-și spele părul. Totul este organizat ca riscul de contaminare să fie cât mai mic. Managementul poate să le pună la dispoziție, să facă instruire, dar dacă ea când e acolo și trebuie să-și asume actul medical nu o face, este o problemă de comisie de disciplină. Este inadmisibil”, mai spune Mahler.
Grupul de Comunicare Trategică a anunțat că până astăzi, 24 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.070 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.399 au fost declarate vindecate și externate.