STUDIU. Câți români au achiziționat îmbrăcăminte la reducere, de pe Internet, în timpul pandemiei de coronavirus

STUDIU. Câți români au achiziționat îmbrăcăminte la reducere, de pe Internet, în timpul pandemiei de coronavirus
Sursă foto: Pixabay / caracter ilustrativ
Publicat: 25/05/2020, 10:14

Principalul factor motivant pentru cumpărături online, chiar și în perioada de distanțare socială în pandemie, au fost discounturile, astfel că 36% dintre respondenții unui sondaj prezentat vizitatorilor glami.ro au achiziționat îmbrăcăminte la reducere, de pe Internet, în timpul pandemiei de coronavirus.

Conform rezultatelor proiectului de analiză pe termen lung a fashion e-commerce în România, denumit Fashion (Re)search, un sfert dintre cei intervievați au cumpărat pentru că aveau nevoie de lucruri specifice, iar 13% dintre persoane au fost motivate să sprijine brandurile locale.

Un alt sfert dintre cei chestionați au spus că nu și-au schimbat obiceiurile de cumpărături.

În general, 71% dintre respondenți au cumpărat haine online în timpul stării de urgență, iar 36% dintre respondenți au achiziționat îmbrăcăminte care le-a plăcut, dar care a fost, de asemenea, la reducere.

O treime dintre români au cheltuit mai mult pe achizițiile de îmbrăcăminte la reducere, de pe Internet

Conform rezultatelor sondajului realizat de sursa citată, 31% dintre români au cheltuit mai mult pentru achiziții online.

„Pandemia COVID-19 a împărțit România în grupuri distincte de cumpărători și ne-a arătat că toată lumea reacționează diferit la schimbările generate”, precizează reprezentanții portalului.

Astfel, unii dintre respondenți au cheltuit la fel (42%), alții nu au cumpărat sau au redus costurile pentru îmbrăcăminte (24%).

„Și, în sfârșit, există unele persoane care au cheltuit mai mult (31%)”, se mai menționează în comunicarea transmisă Gândul.ro.

Un alt fapt surprinzător oferit de studiu a fost și acela că 19% dintre respondenți au cumpărat haine online pentru prima dată în timpul distanțării sociale din starea de urgență.

Utilizatorii vor continua să urmărească reducerile la articolele dorite

Întrebați care sunt planurile lor în ceea ce privește achizițiile online, 44% dintre respondenți au răspuns că își vor reduce bugetele, dar așteaptă cel mai bun preț actualizat pentru articolele dorite pentru a finaliza o potențială achiziție.

Pe de altă parte, 31% au răspuns că nu vor schimba obiceiurile de cumpărături, în timp ce 15% și-ar reduce drastic cumpărăturile.

Categoriile de produse în atenția respondenților în perioada următoare sunt tricouri și topuri (30%), rochii și fuste (26%), pantaloni și blugi (25%), încălțăminte sport (23%), sandale și flip-flops (21%), balerini și mocasini (18%).

Cele mai puțin atrăgătoare pentru respondenți în viitor sunt categoriile de eșarfe, pălării sau bijuterii, care ocupă ultimele poziții printre preferințele consumatorilor.

Livrarea gratuită, principalul stimulent al achiziției

Livrarea gratuită la domiciliu este importantă pentru 42% din respondenți.

În plus, siguranța livrării va juca un rol important pentru 40% dintre intervievați.

Un procent de 36% dintre persoane sunt interesate de un raport calitate-preț bun, iar reducerile brandurilor populare contează pentru 27% dintre clienți.

Urmează prețul ieftin (26%) și transportul rapid (22%).

Contactul cu magazinul în caz de probleme cu comanda este, de asemenea, un aspect important pentru consumatori. La fel ca și transportul gratuit și rapiditatea acestuia (22%).

Câți români au descoperit noi magazine online

Potrivit rezultatelor cercetării, 53% dintre respondenți au descoperit noi magazine online, din cauza situației COVID-19.

Probabil, aceștia vor continua să cumpere online, deoarece găsesc multe avantaje în acest sens, spun reprezentanții site-ului.

În ceea ce privește intenția de cumpărături, 54% dintre români cumpără de obicei cu o intenție specifică, însă uneori cumpără ceva neplanificat, în timp ce 31% finalizează o achiziție online numai cu o intenție clară.

Mai mult de jumătate dintre utilizatori au în vedere sustenabilitatea

Jumătate dintre utilizatori au răspuns afirmativ la întrebarea dacă ar fi dispuși să plătească suplimentar pentru ambalaje reciclate. Doar 6% sunt complet împotriva acestui lucru.

17% dintre utilizatori sunt familiarizați cu articole de modă sustenabilă și ar fi dispuși să plătească mai mult pentru acestea.

72% dintre respondenți se concentrează mai mult pe calitatea produselor decât pe sustenabilitate.

„Dacă produsele sunt de bună calitate, sunt dispuși să plătească mai mult”, au conchis realizatorii studiului.

Scopul sondajului online a fost să se afle cum percep românii cumpărăturile online de modă în timpul stării de urgență impusă de pandemia COVID-19 și cum își vor schimba obiceiurile ulterior.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată