PANDEMIE. Mărturiile unui curier din Suceava: „Știam că mă pot infecta în orice moment. În spitale era prăpăd”

PANDEMIE. Mărturiile unui curier din Suceava: „Știam că mă pot infecta în orice moment. În spitale era prăpăd”
Curierii au aprovizionat spitalele cu echipamentele și produsele sanitare necesare / Sursa: DPD România
Publicat: 25/05/2020, 19:03
Actualizat: 25/05/2020, 19:03

Curierii implicați direct în acțiunile de aprovizionare a spitalelor cu echipamentele necesare pentru cadrele medicale în lupta cu noul coronavirus au fost una dintre categoriile cu risc de infecție, mai ales în zonele din România care au fost puse sub carantină.

7,7 tone de materiale de protecție au fost livrate gratuit pentru protejarea cadrelor medicale din 141 de spitale din România și a personalului din 60 de inspectorate de Poliție, Jandarmerie și Pompieri, 7 cămine de bătrâni și 6 instanțe de judecată de angajații uneia dintre cele mai mari companii de curierat activă pe plan local, DPD România.

Cele mai multe livrări au fost făcute în cele două luni de zile de stare de urgență, dar transporturile caritabile, mult mai puține după data de 15 mai, continuă și de când România a trecut în starea de alertă.

Livrările au fost realizate de curierii companiei de curierat DPD România, care au venit în sprijinul cadrelor medicale, ducând materiale inclusiv în spitalele din zonele aflate în izolare, precum Suceava sau Țăndărei. Curierii au parcurs astfel, pentru livrările caritabile, 150.000 de kilometri, iar unii dintre ei au fost nevoiți să se izoleze de familii în această perioadă, au transmis reprezentanții companiei, printr-un comunicat de presă.

„Mă simțeam ca într-un film de război”

În această situație a fost Ionuț Nicușor Apetrei, care locuiește în Suceava, are 25 de ani, este căsătorit, are două fetițe una de 3 luni și una de 5 ani.

„Când au apărut câteva cazuri la noi în județ nu mi s-a părut mare șmecherie. Dar am văzut că se îngroașă treaba. Când intram pe poarta spitalelor, ca să ducem măști, viziere, combinezoane și ce mai aveam noi în cutii, era plin de ambulanțe și mașini mortuare. Mi s-a părut îngrozitor. Dădeau cu dezinfectant pe noi, pe mașini. Știam că mă pot infecta în orice moment. Era prăpăd”, povestește Ionuț.

Tânărul mărturisește că l-a marcat mult prezența armatei pe străzi. „Mă simțeam ca într-un film de război. Să vezi un județ întreg închis, oameni cu măști, să te oprească Armata și să te verifice în fiecare zi nu e deloc ușor. Nu m-am mai confruntat niciodată cu așa ceva”, spune bărbatul.

„Să știți că mă simțeam și bucuros că pot să ajut. Era un fel de sentiment de bine. Îmi dădea putere pentru zilele următoare. Am livrat și la persoane aflate în carantină, în autoizolare. Dădeam banii cu spirt. Am ajutat foarte mulți oameni să nu iasă pe străzi. Am fost expuși”, adaugă el.

Cel mai greu însă i-a fost să stea departe de familie. „Am plecat de acasă, ca să nu-mi expun familia. Mi-a fost foarte greu să fiu departe de ei, mai ales că cea mică crește foarte repede. Creștea fără mine. Mergeam o dată la două zile. Stăteau ca la pușcărie. Făceam cumpărături pentru ei. Sunam la ușă și vorbeam prin ușă. Le spuneam că am adus de mâncare și ne încurajam între noi, spuneam că va fi bine”, rememorează tânărul curier.

„De cum intrai pe poarta spitalelor parcă ți se tăiau picioarele”

Și Ionuț Nichifor, 26 de ani, a făcut livrări în județul Suceava în plină pandemie. S-a ocupat în special de livrările de materiale de protecție către spitale.

„În oraș și în spitale era o atmosferă ca de înmormântare. Se simțea ceva în aer. Oricât te încurajai pe drum, de cum intrai pe poarta spitalelor parcă ți se tăiau picioarele. În spitale era prăpăd, medicii erau triști, cu capul plecat. Parcă vedeam o licărire în ochii lor atunci când vedeau că venim cu ajutor, noi, cei cu materiale și ceilalți, care aduceau mâncare”, spune el.

Ionuț Nichifor recunoaște că se temea adeseori că s-ar putea infecta. „Dar să știți că am fost bucuros că pot să ajut. Era nevoie”, a ținut el să adauge.

DPD România a oferit livrări gratuite de materiale și echipamente în cadrul unor acțiuni realizate de Ministerul Sănătății, Ministerul de Interne, Organizația Salvați Copiii, Asociația Zi de Bine și companii private.

„Sănătatea și siguranța oamenilor au fost o prioritate pentru noi în această perioadă. A angajaților și a clienților noștri, a medicilor și a întregii populații. Suntem de părere că împreună suntem mai puternici, avem mai multă forță, de aceea ni s-a părut firesc să ne punem serviciile, gratuit, la dispoziția instituțiilor statului a companiilor și organizațiilor care au vrut să ajute”, a declarat Elena Andrei, director de marketing DPD România, conform comunicatului companiei.

De asemenea, DPD România, prin curierii săi, a fost partener în alte două campanii de ajutorare: „Campionii Strâng Rândurile”, inițiată de Asociația Junior Sport, și cea prin care Olga Gudynn International School i-a îndemnat pe copii să doneze laptopuri, tablete și telefoane, pentru ca elevii din mediul rural din Suceava să aibă acces la educație online.

Compania de curierat DPD România, parte a DPD Group, este activă pe piața locală din 2008, după preluarea Pegasus Courier. Are peste 1.200 de angajați (inclusiv francizele) și peste 10 milioane de colete livrate anual. DPD efectuează livrări în toate țările Uniunii Europene.

În Suceava erau înregistrate, luni, 3.453 de cazuri confirmate cu noul coronavirus. Conform raportului INSP care a centralizat datele până la 24 mai, Suceava ocupă primul loc în țară în ceea ce privește atât ponderea numărului de cazuri confirmate – 18,9%, când și a deceselor – 16,9%.

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat noi decese luni, 25 mai, din cauza coronavirusului în România, bilanțul depășind pragul de 1.200 de morți, de la debutul epidemiei.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...