Senatorul PSD Florian Bodog susține că peședintele Klaus Iohannis ar „trebui remaniat din Guvern”. Potrivit politicianului, șeful statului ar conduce și Guvernul, ceea ce este împotriva Constituției, spune Bodog.
„Nu sunt prea multe exemple în democrațiile funcționale în care Executivul, prin Președinte și Guvern, să se afle în simbioza în care funcționează (nu vorbim de rezultate!) acesta la noi. Franța, din nefericire, nu poate fi citată aici din motive de – și mă iertați că o pomenesc, domnule Iohannis, Constituție. De fapt, știți ce? Nu mă iertați, domnule Iohannis. Mai bine vă rușinați dumneavoastră pentru că o siluiți. Rușine!
De facto și în pofida Constituției în vigoare, Klaus Iohannis este și șeful guvernului – după orice criteriu, dar este și președintele partidului de guvernământ, PNL – după orice evidență și după adunarea de marți seara de la Vila Lac, mai numeroasă decât o nuntă interzisă!”, susține Florian Bodog, senator și vicelider al grupului PSD din Senat.
Potrivit lui Bodog, Klaus Iohannnis este un fel de kaizer.
„Dacă așa cum se luptă, ar avea și majoritate parlamentară, Iohannis ar deveni un exemplu tipic și clasic de lider maxim. Un fel de kaizer, sau de țar, dacă preferați… Pe șleau, un dictator, doar că nu în sensul latin, ci în cel sud american. Deocamdată e tătuc.
Dat fiind că Parlamentul nu are nici puteri de execuție și nici instituții de forță în subordine, domnul Iohannis, capul Statului, conduce cam tot ce se poate conduce la ora asta în România. Iar atât eu cât și sute de mii, dacă nu chiar milioane de români, vedem că acest lucru nu este deloc sănătos. Nu este sănătos, în primul rând, pentru că nu este constituțional.
Mult mai rău de atât, această situație nu este deloc sănătoasă pentru România dat fiind că, de la început, scopul actualei guvernări a fost unul bolnav! Motivul lor primar a fost ura și nu construcția, a fost dărâmarea și nu progresul, a fost anihilarea adversarilor și nu binele cetățenilor. Binele comun, dacă apare, timid, pe undeva, este un rezultat indirect al acestei guvernări Iohannis – Orban – Bogdan – PNL”, mai precizează Bodog.
Senatorul mai susține că România are nevoie de un Guvern sănătos.
„Și, ca să fiu cât se poate de clar: dacă domnul Klaus Iohannis nu se remaniază din guvernul PNL, nu doar că acesta este, clar, nefuncțional – ține de evidență, dar este nefuncțional împotriva românilor! Pur și simplu, că ne place, că nu ne place, pe actuala arhitectură constiuțională, capul guvernului, Klaus Iohannis, nu are ce căuta acolo. Strică tot, încurcă tot, amestecă tot și iese ce se vede. Adică, îi vezi pe marii lideri PNL ieșind pe la televizor și dând mereu vina pe alții.
Nu, stimate domn Iohannis, stimate domn Orban, nu Parlamentul este de vină pentru ce nu sunteți în stare. Parlamentul chiar își face datoria – după orice Constituție din orice democrație și ține guvernul în șah, așa cum este normal, prin dezbatere și vot, cu majorități.
România are nevoie de un guvern sănătos la cap și nu îl are, din păcate. Tocmai acum ! De aceea, eu cred că șeful statului, care este și șeful guvernului și șeful partidului de guvernământ trebuie remaniat din guvern. Cu celeritatate”, este de părere Florian Bodog.