PRECIZĂRI. Cum se va circula cu trenul după 1 iunie. Recomandările CFR

PRECIZĂRI. Cum se va circula cu trenul după 1 iunie. Recomandările CFR
PRECIZĂRI. Cum se va circula cu trenul după 1 iunie. Recomandările CFR. Sursă foto: Sebastian Tataru/MEDIAFAX.FOTO
Publicat: 29/05/2020, 11:24
Actualizat: 06/04/2021, 22:23

CFR Călători anunțat că repune în circulație, din 1 iunie, trenurile suspendate, cu excepția celor de navetă pentru elevi. Pe toată perioada călătoriei, este obligatorie masca de protecție. CFR recomandă plata cu cardul la ghișeu și, în măsura posibilităților, cumpărarea biletelor online pentru a evita aglomerația de la casele de bilete.

CFR Călători a transmis, vineri, că va continua procesul de repunere în circulație a trenurilor a căror circulație a fost temporar suspendată în perioada stării de urgență și a stării de alertă.

Primele trenuri au fost repuse în circulație, gradual, odată cu ieșirea din starea de urgență și continuă din 1 iunie, cu excepția trenurilor de navetă pentru elevi.

Biletul cumpărat din timp

CFR recomandă tuturor călătorilor să cumpere biletele din timp, mai ales că din 3 iunie, acestea pot fi achiziționate anticipat, înainte de plecare iar acest termen crește de la 10 la 20 de zile.

De asemenea, CFR recomandă cumpărarea biletelor de tren online pentru a evita aglomerația la ghișee/casele de bilete și manipularea banilor în numerar.

La ghișeu, este indicată plata cu card bancar sau telefon, în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru.

Masca de protecție, obligatorie la bordul trenurilor

CFR Călători recomandă pasagerilor să nu aleagă doar trenurile de la orele de vârf, având în vedere că majoritatea companiilor/instituțiilor au introdus programul decalat pentru angajați.

Din data de 3 iunie, CFR Călători va permite familiilor, persoanelor care locuiesc/lucrează împreună să ocupe locuri alăturate. Persoanele care nu fac parte din aceste categorii, vor cumpăra locuri distanțate.

Masca de protecție la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei.

Cu ce viteză medie merg trenurile care circulă în România

Viteza medie cu care se poate circula pe infrastructura feroviară din România este de 68,86 km/h, iar la data de 30 august 2019 se înregistrau 1.236 restricţii de viteză permanentă cu o lungime totală de 1.335 km, se arată în raportul Corpului de control al primului-ministru, efectuat la Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” – S.A. (CFR SA).

„Potrivit informaţiilor transmise de CFR SA, la data de 30.08.2019 se înregistrau 1.236 restricţii de viteză permanentă cu o lungime totală de 1.335 km. Ca urmare a instituirii restricţiilor de viteză, a fost diminuată viteza medie tehnică cu care se poate circula pe infrastructura feroviară la 68,86 km/h, în comparaţie cu viteza proiectată a reţelei de 86,30 km/h. Cu titlu de exemplu, viteza medie tehnică pe distanţa Bucureşti Nord – Braşov este de 66,78 km/h, în timp ce viteza proiectată pe această distanţă este de 122,54 km/h (…) CFR SA a efectuat întreţinere, reparaţii şi reînnoiri într-un procent scăzut, fapt ce a condus la apariţia unui număr mare de restricţii de viteză, puncte periculoase şi închiderea unor linii, afectând astfel siguranţa feroviară şi implicit limitarea vitezei de circulaţie a trenurilor în raport cu viteza planificată”, se precizează în documentul, citat de Agerpres.ro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o...