Ludovic Orban revine cu clarificări în privinţa controversatei fotografii de la Guvern. Premierul a precizat că poza a fost făcută cu ocazia zilei sale de naşte şi că dacă este nevoie, va plăti amenda pentru că a fumat într-un spaţiu închis.
„Este o poză de ziua mea, după ora 15 că eram cu mai mulţi colegi de-ai mei, mi-au făcut o surpriză şi au venit să-mi ureze la mulţi ani. După ce au venit i-am servit, vedeţi că sunt farfurii pe masă. I-am servit cu o gustare, cu un pahar de bere, de whiskey. Faptul că nu purtam mască se datora în primul rând faptului că eram după ce mâncasem şi îi servisem pe colegi cum e firesc „, a declarat premierul Ludovic Orban, vineri seară, pentru Mediafax.
Cât despre faptul că se fuma în interiorul Guvernului, Ludovic Orban îşi recunoaşte greşeala şi plăteşte amenda dacă e nevoie.
Orban este pregătit să achite amenda
„Sunt fumător. Mi se întâmplă să fumez. Era o ocazie de ziua mea, la care am avut nişte invitaţi şi la care am permis să se fumeze. Recunosc. Asta este. Dacă e nevoie plătesc amenda, nu mă dau în lături. Greşeala e umană. Ni se întâmplă multor”, a spus Orban.
Pe reţelele de socializare circulă o fotografie în care Ludovic Orban este imortalizat, în biroul său, alături de mai mulţi miniştri. În fotografie premierul, alături de cei care îl acompaniază, fumează şi consumă băuturi alcoolice.
O fotografie în care apar premierul Ludovic Orban, fumând, alături de câțiva colegi din Guvern, s-a viralizat pe rețelele de socializare în această seară. Surse din apropierea cabinetului Orban au dezvăluit cum a ajuns publică imaginea, dar și motivul agapei.
„Nu ştiu despre ce e vorba, când o să umblu o să mă uit. Acuma m-am dat jos din avion, am fost plecat la Mureş şi la Maramureş, habar n-am. Ştiu eu în ce poză apar? Şi ce să fac? Asta e. Dacă e o poză, e o poză. Asta e”, a declarat premierul Ludovic Orban, vineri seară, pentru Mediafax.