Fundația ”Doina Cornea” a lansat un apel întregii societăţi româneşti, instituţiilor statului, fundaţiilor şi asociaţiilor la susţinerea candidaturii Anei Blandiana la Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2020.
Potrivit unui comunicat al Fundației ”Doina Cornea” transmis, sâmbătă, agenției MEDIAFAX și semnat de fiul fostei disidente, Leontin Iuhas, propunerea este făcută pentru că România are încă valori și iar acestea trebuie să fie respectate și cunoscute, atât în țară, cât și în străinătate.
”Azi, 30 mai 2020, de ziua Doinei Cornea, ca cel mai frumos dar pe care i l-ar putea face, Fundaţia Doina Cornea lansează întregii societăţi româneşti, instituţiilor statului, fundaţiilor şi asociaţiilor un apel la susţinerea candidatura Anei Blandiana la Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2020. Propunerea este făcută pentru că România are încă valori și pentru că acestea trebuie să fie respectate și cunoscute, atât în țară, cât și în străinătate”, se arată în comunicat.
Reprezentanții Fundației au subliniat că demersul dorește să repună în drepturi adevăratele valori, cu o mare vizibilitate internațională în literatura mondială contemporană, și, prin aceasta, să facă un act de dreptate extrem de necesar, ”trecând peste alergia unor minuscule grupuri de culise și interese interne, cel mai adesea de natură politică, la tot ceea ce le depăşeşte valoarea”.
”În cel mai larg sens al cuvântului această acţiune a noastră ar putea deveni un proiect de ţară, împărtăşit de cât mai mulţi iubitori ai culturii româneşti dar şi ai României”, se mai arată în comunicatul Fundației ”Doina Cornea”.
Persoanele care susțin candidatura Anei Blandiana pot să semneze în tabelul de pe site-ul fundaţiei Doina Cornea, https://www.fundatia-doinacornea.ro, sau să trimită semnătura, însoţită, sau nu, de un mic text de susţinere a candidaturii, adresat Academiei Suedeze şi Comitetului de decernare a Premiilor Nobel, pe adresa Fundaţiei ”Doina Cornea” din Cluj-Napoca.
Ana Blandiana s-a născut la Timișoara în 25 martie 1942 și este licențiată a Facultății de Filologie a Universității Babeş Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (1963-1967).
De-a lungul timpului a fost pe rând redactor al revistei „Amfiteatru” (1967-1974), bibliotecară la Biblioteca Institutului de Arte Plastice București (1975-1977), președinte al PEN Clubului Român (1990-2004) pe care l-a reînfiinţat în martie 1990.
Este membră a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé”, membră a Academiei Europene de Poezie, membră a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO) și a susținut rubrici permanente în revistele și ziarele Amfiteatru (1967-1969), Contemporanul (1968-1974), România Literară (1974-1992) și cotidianul România Liberă (1997-2000).
După debutul literar din revista Tribuna (1959), Ana Blandiana a fost supusă la trei interdicții de publicare, în perioada 1959-1964, ca fiică a unui fost deținut politic, în 1985, pentru publicarea a patru poezii în revista Amfiteatru, iar după interdicție, poeziile sale au fost răspândite scrise de mână, acesta fiind unul dintre primele cazuri de samizdat românesc, și în perioada 1988-1989, pentru publicarea unei parodii împotriva dictatorului Nicolae Ceaușescu sub forma unei poezii pentru copii.
În întreaga sa activitate a publicat în jur de patruzeci de titluri de poezie, proză, eseu și literatură pentru copii, creația sa literară fiind tradusă în 25 de limbi străine.
Între 1969-2020, pentru creația sa, a obținut importante premii pe plan național și în străinătate, printre care în 1969 – Premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor, în 1970 – Premiul de poezie al Academiei Române, în 1980 – Premiul pentru literatură pentru copii al Uniunii Scriitorilor, în 1982 – Premiul Internațional „Herder”, Viena, în 1980 – Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București, în 1997 – Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”, în 2000 – Premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor, în 2002 – Premiul Internațional Vilenica, Slovenia, în 2002 – Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor din România.
Demersul este susținut de Fundația „Doina Cornea”, împreună cu alte personalități marcante ale vieții literar-culturale românești și din diaspora, la iniţiativa lui Gabriel Cojocaru.
Fiul fostei dizidente a regimului comunist Doinei Cornea, Leontin Iuhas, a lansat, la 30 de ani de la Revoluția din 1989, o campanie de strângere de fonduri pentru înființarea Fundației Doina Cornea.
Leontin Iuhas a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că se adresează acelei părți a societății care își dă seama că dacă nu ar fi existat în istoria României oameni ca Doina Cornea, muncitorii brașoveni din Noiembrie 1987 și cei care și-au sacrificat viața în Decembrie 1989 nu ar fi ajuns să fie ceea ce sunt azi.
„La 30 de ani de la Revoluția din 1989 am lansat campania de strângere de fonduri, de donații, către societatea românească și cei care cred că este utilă Fundația Doina Cornea și doresc înființarea ei. În curând se împlinește un an de când am început demersurile pentru înființarea acestei fundații, eram foarte optimist și eram sigur că doar numele Doina Cornea va stârni interesul societății românești. Pe lângă nume erau și obiectivele fundației pe care le consideram de interes național. Mă gândeam că cei care au avut plăcerea, în decursul anilor, să intre în casa Doinei Cornea vor fi bucuroși să o reva
Președintele Klaus Iohannis a decorat, la sfârșitul lunii decembrie 2019, mai multe personalități care au avut un rol determinant în lupta împotriva comunismului, printre care Ana Blandiana și Octav Bjoza. „Vă chem să fiți alături de mine în această revoluție pașnică a speranței”, a spus Iohannis.
Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, Octav Bjoza, președintele Asociației „21 Decembrie 1989”, Traian Orban, președințele Asociației „Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 Timișoara”, Ana Blandiana, președintele fondator al Memorialului Victimelor Comunismului și al Reziztenței Sighet, precum și președintele CNSAS, Constantin Buchet au fost decorați, sâmbătă, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria E – „Patrimoniul Cultural” în cadrul unei ceremonii care s-a desfășuta sâmbătă, la Palatul Cotroceni.
dă, deschisă în mod public vizitării. Dar cum, cu doar câteva flori nu aduci primăvara, sunt obligat să cer sprijinul societății românești, al acelei părți a societății care își dă seama că dacă nu ar fi existat în istoria României oameni ca Doina Cornea, muncitorii brașoveni din Noiembrie 1987, cei care și-au sacrificat viața acum exact 30 de ani, în Decembrie 1989 și câțiva alții, nu ar fi ajuns să fie ceea ce sunt azi”, a spus Iuhas.