CORONAVIRUS. Spitalul „Bagdasar-Arseni”: 16 angajați au COVID-19: „Nu putem vorbi despre un focar de infecție”

CORONAVIRUS. Spitalul „Bagdasar-Arseni”: 16 angajați au COVID-19: „Nu putem vorbi despre un focar de infecție”
Spitalul „Bagdasar Arseni”: 16 angajați au COVID-19. Nu putem vorbi despre un focar de infecție
Publicat: 01/06/2020, 21:54

Un număr de 16 angajați ai Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” au COVID-19, între care un medic și șase asistente, însă „nu putem vorbi despre un focar de infecție”, precizează oficialii instituției medicale, într-un comunicat transmis Mediafax.

„Avem un număr însemnat de colegi depistați pozitiv COVID în Secția de Chirurgie Generala a Spitalului, dar în niciun caz nu putem vorbi despre un focar de infecție la nivelul întregului Spital Bagdasar. Este vorba despre 16 colegi intre care un medic și șase asistente de pe Chirurgie. Cu toții au fost asimptomatici, cum de altfel au fost și cei trei pacienți depistați pozitiv. Cei trei pacienți au fost depistați pozitiv la cea de-a doua testare, întrucât la prima au ieșit negativ, altfel ar fi fost trimiși la un spital suport COVID-19”, arată sursa citată.

La nivelul spitalului s-a decis, în acest context, suspendarea internărilor pe Secția de Chirurgie Generală, echiparea tuturor pacienților și personalului din secție cu echipament de protecție specific pentru nivelul suspect COVID-19, nebulizarea și decontaminarea secției.

„Celula de criză constituită în acest sens a lucrat 40 de ore din ultimele 48, s-au stabilit toți contacții pacienților și personalului depistat pozitiv, s-au luat toate aceste măsuri (…) de către managementul Spitalului și au fost informate imediat Ministerul și DSP-ul”, adaugă reprezentanții spitalului.

Coronavirus în România, în ziua relaxării: 19.398 de cazuri, din care 13.426 vindecate

În România au fost diagnosticate, până la 1 iunie, un număr de 189.398 de cazuri de coronavirus, dintre care 13.426 sunt persoane vindecate și externate. Până în prezent au murit 1.270 de români.

Până la 1 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.398 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.426 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, 1.270 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 141 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 159 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.424 de persoane. Alte 90.292 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 443.252 de teste.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Șoferii nu mai scapă de închisoare. 10 ani chiar dacă NU ești la volan
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Valul de căldură continuă! Zeci de județe în alertă, temperaturile ating cote alarmante
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
În concediu cu mașina prin Europa, în vara anului 1914