INTERVIURILE GÂNDUL. Pictorul Ștefan Câlția, invitatul Cristinei Stănciulescu: „Sunt la Mega să cumpăr ceva și un borcan are o anumită umbră, imediat te gândești la lucrul tău. Profesiunea ta te urmărește tot timpul” (EXCLUSIVITATE)

Ștefan Câlția este invitatul Cristinei Stănciulescu la INTERVIURILE GÂNDUL. În a opta parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), pictorul vorbește despre obiceiurile sale de lucru și faptul că profesiunea îl urmărește peste tot, chiar și într-un supermarket, unde forma unui banal borcan îi atrage atenția, obiectul devenind, de ce nu, inspirație pentru un viitor tablou.

Cristina Stănciulescu: Sunteți un om disciplinat?

Ștefan Câlția: Nu. Am o disciplină a profesiunii și asta am învățat-o din două lucruri: din amintirile din copilărie și de la cei din sat. În fiecare sâmbătă în satul meu se mătura. Mergând încă de când eram elev, apoi student, am constatat că lucrul ăsta se întâmpla în cel puțin 95% din satele din România. Când treceți acum între două sate, pline de gunoaie, imaginați-vă cum arăta această Românie. Veți înțelege atunci ce a însemnat comunismul. Pentru că și alții au trecut peste războaie, dar în Germania, dacă îți scapă o hârtie jos, domnul de lângă tine o bagă la coșul de gunoi. Iar eu merg pe stradă și o doamnă cu nepoțelul, care desface bombonica și eu iau hârtia și îi spun că i-a căzut hârtiuța. Bunica îmi aruncă hârtia în față și îmi spune: „Noi avem aici SERVITORI care mătură strada”.

Ne-am rătăcit. În lumea asta există oameni extraordinari de buni și de frumoși. Și chiar doamna aia a crezut că e doamnă dacă aruncă hârtia pe jos. Dacă păstra curățenia, era mai doamnă decât cum arăta.

„Noi când eram în atelier, Baba venea cu băutură și țigări”

Cristina Stănciulescu: Există o oră la care lucrați? Vă treziți dimineața, sunteți matinal?

Ștefan Câlția: Sunt matinal în principiul că viața mea trebuie să se întâmple aici. Nu pot să spun că lucrez mai bine înainte de cafea. Viața mea e în atelier. Așa am fost învățat din liceu. Așa am învățat din clasa profesorului Baba. Mulți ani de zile… Știu că Ilfoveanu prietenul meu e în atelier și lucrează.

Noi când eram în atelier, Baba venea rar, cu whiskey și țigări. Dar știam că în fiecare zi la 8.30-9 el era în atelier și picta. O viață universitară. Am avut șansa să am meșterul de început și meșterul de final.

Cristina Stănciulescu: La ce lucrați acum? Acesta este ultimul tablou?

Ștefan Câlția: Nu. A plecat Matei cu ele la Iași. Nu știu care e intenția. Alexandra mi-a dat niște răspunsuri ne… De partea asta nu mă mai ocup. Pictez și ce se întâmplă … Galeria Posibilă.

Cristina Stănciulescu: Care a fost personajul care s-a repetat cel mai mult în picturile dumneavoastră?

Ștefan Câlția: Personajele intră și ies, și apoi se întorc dacă vor. Nu pot să spun de un personaj. Am vrut să pictez un personaj în alb, o doamnă și mi-am dat seama că muzica de flaut creează senzația de plutire. Mi-am imaginat personajul că trece pe deasupra unei ape, în spate era Oltul. Apoi a venit și stârcul. Dacă îl vedeți singur…Gri, pe o margine de apă, stă într-o oarecare nemișcare, de o eleganță extraordinară. A intrat stârcul, vor mai fi câteva lucrări cu el. Mai intră bibilica.

„Mie îmi place să cred că am comportamentul unui țăran de pe vremea bunicii mele”

Cristina Stănciulescu: Visați noaptea aceste personaje?

Ștefan Câlția: În vise nu am picturile mele. Stau și mă trezesc și mă gândesc la lucrare. Sunt treaz, o refac, o repopulez. Nu numai eu. Mie îmi place să cred că am comportamentul pe care îl avea un țăran normal de pe vremea bunicii mele. Se trezea și făcea treburile, dar reflecta asupra lucrurilor. Ba era cu vaca la păscut. În permanență el era un personaj în care mentalul era într-o relație cu viața lui. Așa se întâmplă cu un meseriaș în pictură. Sunt la Mega să cumpăr și un borcan are o anumită umbră, imediat te gândești la lucrul tău. Profesiunea ta te urmărește tot timpul.

Urmăriți interviul integral pe canalul nostru de Youtube!

INTERVIURILE GÂNDUL. Pictorul Ștefan Câlția, invitatul Cristinei Stănciulescu la „Gânduri Bune” – A șaptea parte