ANUNȚ. ”Trenurile Soarelui”, pregătite pentru mare. Când repornesc spre litoralul românesc

ANUNȚ. ”Trenurile Soarelui”, pregătite pentru mare. Când repornesc spre litoralul românesc
Publicat: 07/06/2020, 15:26
Actualizat: 06/04/2021, 21:45

Trenurile Soarelui repornesc litoralul Mării Negre la sfârşitul lunii iunie, dar din 12 iunie o serie de trenuri care vin din ţară în Bucureşti îşi vor prelungi parcursul până în Mangalia, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al CFR Călători, Dan Costescu.

„Trenurile Soarelui le avem în program pentru că într-un fel este evenimentul anului şi pentru CFR Călători. Au început pregătirile atât pentru vehicule, cât şi pentru personal. Sunt 51 de persoane din toată ţara care sunt detaşate în Mangalia pentru deservi aceste trenuri la cap de secţie şi vagoanele vor intra şi ele în pregătiri în diverse etape”, a spus Costescu, pentru Agerpres.ro.

Trenurile Soarelui repornesc

Şeful CFR Călători a precizat că, începând cu data de 12 iunie, o serie de trenuri care ajung în Bucureşti îşi vor prelungi traseul până la Mangalia.

„În prima etapă, doar se prelungesc trenurile care vin din ţară de pe câteva rute din Bucureşti mai departe în Mangalia. De exemplu, trenul Baia Mare – Bucureşti cu grupă de Cluj şi grupă de Bistriţa se prelungeşte dincolo de Bucureşti, până în Mangalia. La fel trenul de Timişoara, la fel trenul de Iaşi cu grupă de Suceava, la fel trenul de Satu Mare. Toate merg în prima fază, adică începând de pe 12 iunie, până la Mangalia”, a explicat Dan Costescu.

Acesta a mai adăugat că în cea de-a doua fază, vor intra în circulaţie la sfârşitul lunii iunie 36 de trenuri, care vor lega diverse oraşe de litoral.

Cu ce viteză medie merg trenurile care circulă în România

Viteza medie cu care se poate circula pe infrastructura feroviară din România este de 68,86 km/h, iar la data de 30 august 2019 se înregistrau 1.236 restricţii de viteză permanentă cu o lungime totală de 1.335 km, se arată în raportul Corpului de control al primului-ministru, efectuat la Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” – S.A. (CFR SA).

„Potrivit informaţiilor transmise de CFR SA, la data de 30.08.2019 se înregistrau 1.236 restricţii de viteză permanentă cu o lungime totală de 1.335 km. Ca urmare a instituirii restricţiilor de viteză, a fost diminuată viteza medie tehnică cu care se poate circula pe infrastructura feroviară la 68,86 km/h, în comparaţie cu viteza proiectată a reţelei de 86,30 km/h. Cu titlu de exemplu, viteza medie tehnică pe distanţa Bucureşti Nord – Braşov este de 66,78 km/h, în timp ce viteza proiectată pe această distanţă este de 122,54 km/h (…) CFR SA a efectuat întreţinere, reparaţii şi reînnoiri într-un procent scăzut, fapt ce a condus la apariţia unui număr mare de restricţii de viteză, puncte periculoase şi închiderea unor linii, afectând astfel siguranţa feroviară şi implicit limitarea vitezei de circulaţie a trenurilor în raport cu viteza planificată”, se precizează în documentul, citat de Agerpres.ro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa