Prima pagină » Știri externe » NEGOCIERI. Michel Barnier: Marea Britanie cere prea multe de la Uniunea Europeană

NEGOCIERI. Michel Barnier: Marea Britanie cere prea multe de la Uniunea Europeană

NEGOCIERI. Michel Barnier: Marea Britanie cere prea multe de la Uniunea Europeană

Negociatorul-șef al Uniunii Europene privind procesul Brexit, Michel Barnier, a declarat miercuri că Marea Britanie caută o relație cu Blocul comunitar care se aseamănă mult prea mult cu cea a unui membru cu drepturi depline și a făcut apel la Londra să își ajusteze solicitările în cele patru luni care au mai rămas la dispoziție pentru semnarea unui acord.

Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020, după 47 de ani în care a deținut calitatea de stat membru, spre dezamăgirea liderilor statelor europene, care acum insistă ca Londra să accepte consecințele economice ale deciziei sale, notează agenția de presă Reuters.

„Adevărul este că, în multe privințe, Marea Britanie cere mult mai multe decât Canada, Japonia sau alți parteneri comerciali. În multe privințe, Marea Britanie încearcă să păstreze beneficiile statutului de stat membru, însă fără să mai trebuiască să respecte și obligațiile aferente. Practic, încearcă să aleagă cele mai atractive elemente ale pieței comune, dar fără obligații”, a declarat Barnier în cadrul unui forum de la Bruxelles.

Negocierile dintre UE și Marea Britanie, în impas

Săptămâna trecută, un oficial britanic a declarat că este „evident” că Uniunea Europeană trebuie să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în condițiile în care negocierile dintre Bruxelles și Londra au ajuns într-un impas.

Parlamentul European, care va trebui să aprobe orice acord la care s-ar putea ajunge între Londra și Bruxelles, va discuta vineri despre poziția pe care o va avea în cadrul acestor negocieri.

Potrivit unor informații obținute de Reuters, Parlamentul European ar urma să anunțe că nu acceptă un acord cu Londra cu orice preț.

Mai mulți oficiali de rang înalt de la Londra ar urma să se întâlnească vineri cu Barnier pentru a discuta despre relația dintre cele două părți. Ulterior, la finalul acestei luni, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, ar urma să aibă o întâlnire cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dar și cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Michel Barnier a mai adăugat că Marea Britanie și-ar dori „o libertate de mișcare aproape completă” pentru companiile britanice, echivalarea calificărilor profesionale, însă fără a mai respecta regulile Uniunii Europene.

Uniunea Europeană și Marea Britanie vor trebui să ajungă la un acord referitor la relația post-Brexit până la finalul lunii octombrie.

Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în anul 2013, dar și un master în Comunicare în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și