Candidatul democrat la alegerile prezidențiale din Statele Unite, Joe Biden, a lansat joi un nou atac la adresa actualului lider de la Casa Albă, Donald Trump, despre care a declarat că „încă refuză să ia virusul în serios”, făcând referire la pandemia de COVID-19.
Declarația lui Biden vine în contextul în care Statele Unite au depășit două milioane de cazuri de infectare cu COVID-19.
Potrivit site-ului agenției de presă Reuters, Biden a notat că numărul de cazuri continuă să crească în cel puțin 20 de state și l-a acuzat pe Donald Trump că „încearcă să ignore realitatea”.
„Exact cum Donald Trump nu a reușit să combată pandemia în aprilie doar dorind acest lucru, cum nu a putut să o combată nici pe Twitter în mai, nu va putea să o învingă ignorând-o nici în iunie. Chiar și acum, după prețul uriaș pe care țara noastră l-a plătit deja, președintele Trump refuză să ia virusul în serios”, a spus Biden.
Echipa de campanie a lui Donald Trump a răspuns acuzațiilor lui Biden spunând că decizia președintelui de a suspenda cursele aeriene către China „a salvat nenumărate vieți”.
„Sub conducerea președintelui Trump, Statele Unite au efectuat mai multe teste decât toate celelalte națiuni la un loc. În tot acest timp, Joe Biden continuă să atace, încercând să caute relevanță acolo unde ea nu există”, a declarat Tim Murtaugh, purtătorul de cuvânt al echipei de campanie a actualului președinte.
Peste 116.000 de persoane au murit în Statele Unite din cauza pandemiei de COVID-19, cel mai grav bilanț la nivel mondial. Șase state americane, printre care Texas și Arizona, continuă să se confrunte cu o creștere puternică a numărului de noi cazuri, ceea ce alimentează temerile potrivit cărora relaxarea restricțiilor ar putea duce la apariția unui al doilea val de infectări. De altfel, temerile privind un nou val de îmbolnăviri au dus joi la o scădere puternică pe bursele americane.