Philip Reeker, directorul Biroului pentru Europa şi Eurasia al Departamentului de Stat, a transmis un mesaj României la împlinirea a 140 de ani de relații diplomatice Statele Unite – România.
Reeker a susținut că SUA au făcut mari eforturi pentru a asigura fondarea unei Românii independente. Relația dintre cele două țări a rezistat „valurilor istoriei”, iar legăturile dintre cele două popoare au deveni tot mai puternice. Directorul a amintit că Statele Unite au ajutat recent România cu echipamente medicale și ventilatoare, necesare în lupta cu epidemia de coronavirus, și a mulțumit, la rândul său, României pentru medicii și asistentele pe care i-au trimis la Washignton. În finalul mesajului, Philip Reeker a mulțumit din nou României pentru cei 140 de ani de prietenie.
Directorul Biroului pentru Europa şi Eurasia al Departamentului de Stat al SUA a transmis un mesaj României, duminică, la împlinirea a 140 de ani de relații diplomatice Statele Unite – România. Philip Reeker a vorbit despre colaborarea dintre cele două țări și despre cât de puternică a devenit legătura dintre popoare în acești ani. Acesta s-a referit inclusiv la ajutorul reciproc pe care și l-au oferit SUA și România în timpul epidemiei de coronavirus. În final, el a mulțumit României pentru cei 140 de ani de prietenie.
„Este un drum lung pe care cele două state l-au făcut împreună, dar şi un proces de o extraordinară complexitate, care a cunoscut în ultimele decenii o dezvoltare constantă şi consistentă, ajungând în prezent la un nivel de excelenţă fără precedent, susţinut de un dialog politic dens şi o cooperare foarte eficientă”, a subliniat preşedintele Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis menționează că dialogul cu Donald Trump, din ultimii ani, a adus rezultate benefice
„Dialogul meu fructuos şi substanţial din ultimii ani cu preşedintele Donald Trump a adus rezultate benefice pentru relaţia dintre ţările şi popoarele noastre”, a susţinut el.