Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, în unanimitate, un proiect de lege care prevede că nu beneficiază de liberare condiţionată condamnaţii care execută pedepse pentru omor, viol, corupere sexuală a minorilor, tâlhărie calificată sau exploatarea cerşetoriei. Reamintim cazul recent al adolescentei de 17 ani incendiate de un criminal eliberat condiționat, care a deschis o dezbatere aprinsă în mass media din România cu privire la modul facil în care persoanele condamnate pentru infracțiuni extrem de violente reușesc să obțină reducerea pedepsei.
„Nu beneficiază de liberare condiţionată condamnatul aflat în executarea unei pedepse pentru săvârşirea uneia sau mai multe dintre faptele prevăzute la art.188, 189, 214 – 216, 218 – 221, 234 sau 236”, se arată în proiectul care modifică Codul penal.
Aceste articole se referă la omor, omor calificat, viol, coruperea sexuală a minorilor, tâlhăria calificată, tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, exploatarea cerşetoriei.
Proiectul mai spune că liberarea condiţionată în cazul detenţiei pe viaţă poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat efectiv 25 de ani de închisoare. În cazul celor care se află în închisoare, se dispune liberarea condiţionată dacă cel condamnat a executat cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin patru cincimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.
„În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 65 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin.(1) lit.b)”, mai spune proiectul de lege.
Proiectul a fost adoptat tacit de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
În cursul serii de vineri, 13 iune, o tânără în vârstă de 17 ani din Drobeta Turnu Severin a fost incendiată de un bărbat care fusese condamnat pentru crimă și eliberat înainte de termen. În prezent, adolescenta se află internată în spital în stare critică, având arsuri pe 80-90% din suprafața corpului.
Managerul spitalului din Drobeta Turnu Severin Radu Iman a declarat pentru Digi24 că starea tinerei este una critică iar în prezent aceasta este internată la reanimare.
Bărbatul, condamnat la închisoare pe viață și eliberat condiționat, a fost reținut de polițiști.
Acesta nu este primul caz de acest fel care are loc în România. Un incident deosebit de grav s-a produs într-o localitate din judeţul Vrancea, unde o femeie a fost stropită cu benzină şi incendiată chiar de soţul ei în luna februarie 2020.
Judecătorul Cristi Danileț a explicat pentru HotNews.ro că nu există criterii clare și că decizia eliberării condiționate a unui deținut este lăsată la aprecierea subiectivă a magistraților, astfel că este necesară modificarea Codului de procedură penală. „Eliberarea condiționată trebuie să devină o excepție și atunci practica judecătorilor ar trebui să se schimbe, pentru că nu pot fi admise eliberări condiționate pe bandă rulantă”, a declarat Danileț.
În prezent, un deținut, indiferent de infracțiunile pentru care a fost condamnat, poate fi eliberat condiționat după ce execută o fracție din pedeapsă, respectiv două treimi. În legislația din România nu există nicio interdicție pentru eliberarea condiționată a unor condamnați aflați pentru a doua, a treia sau a cincea oară într-o astfel de situație, așa cum este cazul lui Ion Turnagiu, care a săvârșit cinci crime și care i-a dat foc unei tinere, după ce a fost eliberat condiționat.
Teoretic, un criminal eliberat condiționat și care se întoarce în penitenciar după ce a săvârșit o nouă crimă poate fi pus din nou pus în discuția comisiei de eliberare din penitenciar. Comisia este alcătuită din comandantul penitenciarului, ofițerul de probațiune, medic, psiholog, și apreciază dacă acesta poate fi eliberat sau nu. Propunerea comisiei din penitenciar este trimisă către judecătorie. Crimele, de exemplu, sunt de competența Tribunalului, dar, potrivit Codului de procedură penală, aceste propuneri de eliberare condiționată ajung mai întâi la judecătorie, indiferent despre ce infracțiune este vorba.