TESTAMENT. Cui rămâne averea lui Ion Iliescu! Cine e bărbatul care îi spune „tată” fostului președinte

TESTAMENT. Cui rămâne averea lui Ion Iliescu! Cine e bărbatul care îi spune „tată” fostului președinte
Ion Iliescu, fostul președinte al României
Publicat: 18/06/2020, 21:18

Ion Iliescu și soția sa, Nina, nu au copii și multă lume se întreabă cine va moșteni averea celor doi sau dacă va ajunge la stat. Ei bine, există un „fiu de suflet”, în persoana lui Mihai Bujor Sion, care are mari șanse să fie inclus în testamentul fostului preşedinte al României, acum în vârstă de 90 de ani.

Mihai Bujor Sion, în prezent consulul României în Manila (Filipine), a rămas orfan după ce avionul în care se aflau părinţii săi s-a prăbuşit în munţi, în anul 1974, scrie impact.ro, care precizează că soţii Iliescu s-au ocupat de educaţia şi studiile lui, dar nu l-a înfiat şi în acte.

Totuși, acesta ar urma să primească un apartament de 156 mp, 15 tablouri extrem de scumpe, bijuterii de câteva zeci de mii de euro, precum și câteva terenuri, potrivit sursei citate.

Cine este Mihai Bujor Sion

Diplomatul Mihai Bujor Sion și-a început cariera ca și șef al Cancelariei Prezidențiale pe vremea când, „tatăl său de suflet” era președinte al țării. El are o relație excepțională cu Ion Iliescu și soția sa, cărora le spune „mamă” și „tată”.

Mihai Bujor Sion a fost căsătorit, timp de 20 de ani cu actrița Ioana Marinescu, mama Mariei Marinescu, de care a divorțat în 2015, pentru a se căsători cu fotomodelul Laura Iordache.

Mihai Bujor Sion și Laura Iordache (s) și Ion Iliescu, alături de soția sa, Nina (medalion) / FOTO: Cancan

La rândul său, Ion Iliescu, președintele de onoare al Partidului Social Democrat (PSD), este căsătorit de aproape 70 ani cu Nina Iliescu, de profesie inginer chimist.

Ion Iliescu a fost primul președinte al unei Românii care se voia a fi liberă, fără dictatură și constrângeri, funcție pe care a ocupat-o timp de 10 ani (1990-1996 și 2000-2004).

Fosta prima doamnă a țării a fost o prezență discretă, mărturisind mereu că singurul său regret e acela că nu a avut copii. Și fostul președinte mărturisea că el și soția sa au trecut prin momente grele din acest punct de vedere.

SUPER-GALERIE FOTO. TOP 100 imagini unice cu primele doamne ale României: Nina Iliescu, Nadia Constantinescu, Maria Băsescu și Carmen Iohannis

GÂNDUL.RO a publicat o super-galerie foto cu primele doamne ale României, de la Nina Iliescu, soția fostului președinte Ion Iliescu, până la Nadia Constantinescu, consoarta lui Emil Constantinescu, Maria Băsescu, „jumătatea” lui Traian Băsescu și – bineînțeles! – Carmen Iohannis, femeia care îi stă alături actualului șef de stat, Klaus Iohannis. Sunt femeile care s-au aflat în umbra șefilor de stat pe care România i-a avut după 1989.

Elena „Nina” Iliescu, soția lui Ion Iliescu

Elena „Nina” Iliescu s-a născut în data de 4 martie 1930 și este soția celui de-al doilea președinte al României, Ion Iliescu. Nina Iliescu a fost Prima Doamnă a țării între 1989 și 1996 și între 2000-2004.

Ion și Nina Iliescu sunt împreună de 53 de ani. Iliescu a povestit deseori momente din viața sa cu Nina, cum ar fi atunci când l-a certat după ce l-a făcut „prost” pe Emil Constantinescu. Nina și Ion Iliescu se cunosc de la 18 ani și s-au văzut prima dată în 1948, pe când erau elevi de liceu.

„Provenea dintr-o familie modestă, din cartierul Crângași. Tatăl său decedase în 1945, iar mama, o femeie simplă – cu care aveam să mă înțeleg totdeauna foarte bine – și-a susținut cu greu cele două fete la liceu”, își amintește fostul președinte.

„Cel mai constant și profund suport, în toata viata mea, a fost si este sotia. Alaturi de ea am trecut prin multe. Nu am fost orbiti nici de putere, nici de avere. Dupa o viata petrecuta impreuna, singurele noastre bunuri sunt casa in care locuim si o masina cumparata de sotie. Apartamentul nu este nici macar de un confort extraordinar: biroul meu este destul de restrans, iar in dormitor incap doar patul si sifonierul…”, declara Ion Iliescu în 2003.

În 2014, soția președintelui s-a operat de colecist, dar a trecut cu bine peste intervenție. La 90 de ani, Nina Iliescu se simte bine și îi este în continuare alături soțului ei, fostul președinte al României, Ion Iliescu.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării