EXCLUSIV. Accident cumplit în urmă cu puține momente pe Autostrada Soarelui! GÂNDUL.RO are imagini și detalii în premieră!

Publicat: 21/06/2020, 20:07
Actualizat: 21/06/2020, 20:57

Un tânăr a murit, în urmă cu puțin timp, într-un accident cumplit, care a avut loc pe Autostrada Soarelui, în dreptul localității Fundulea. Surse din Poliție au declarat pentru GÂNDUL.RO că victima, în vârstă de 35 de ani, se afla la volanul unui Porsche Panamera și, din cauza vitezei și a ploii abundente, a pierdut controlul volanului.

Mașina a lovit parapetul despărțitor dintre cele două direcții de mers și s-a răsturnat, iar șoferul a murit pe loc. Ceilalți trei pasageri (un bărbat de 25 de ani și două femei, 27, respectiv 35 de ani) care se găseau în Porsche, au fost descarcerați, dar surse medicale susțin că ei sunt în stare gravă. Una dintre femei prezintă fracturi deschise la ambele picioare si un traumatism craniocerebral, bărbatul de 25 de ani o fractură de femur, iar a doua pasageră are politraumatism. La fața locului au intervenit patru echipaje medicale și o autoutilitară de descarcerare.

Patru echipaje medicale au intervenit pentru descarcerarea și preluarea pasagerilor
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?