SPERANȚE. Gazele pentru populaţie, mai ieftine din luna iulie? Ministrul Economiei: „Sunt ușor dezamăgit de marii furnizori”

SPERANȚE. Gazele pentru populaţie, mai ieftine din luna iulie? Ministrul Economiei: Sunt ușor dezamăgit de marii furnizori
Raport BP: România, fără gaze naturale în nouă ani. Petrolul se termină în 22 de ani
Publicat: 22/06/2020, 17:00

Gazele pentru populaţie se vor ieftini „cu siguranţă” în luna iulie, odată cu liberalizarea pieţei, iar consumatorii casnici trebuie să ştie că îşi pot schimba oricând furnizorul în cel mult 21 de zile, indiferent dacă au semnat sau nu contracte noi, a declarat, luni, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

Ministrul Economiei a acuzat marile companii de gaze, E.ON şi Engie, de faptul că au încercat să profite de pe urma consumatorilor şi le-au transmis oferte cu acelaşi preţ începând cu 1 iulie, în loc să ofere preţuri mai mici.

„Sunt uşor dezamagit de reacţia furnizorilor, în special a furnizorilor mari care au foarte mult din piaţă, care au încercat să profite de pe urma faptului că românul e conservator şi poate că nu se informează corect. Există un comparator al preţurilor la gaze naturale pe site-ul ANRE, au apărut deja oferte – şi nu vorbesc de companii mici, ci de companii mari care în momentul de faţă sunt furnizori de energie electrică şi intră pe piaţa gazelor naturale – care oferă preţuri cu 15-20% mai mici decât preţurile pe care le au ceilalţi doi furnizori (E.ON şi Engie – n.r.)”, a spus ministrul Virgil Popescu pentru Agerpres.

Ministrul crede că şi marii furnizori vor examina situația şi, decât să piardă cota de piaţă, vor scădea probabil ofertele, vor face oferte alternative, astfel încât şi preţul lor „să fie undeva între 10-15% mai mic pentru consumatorul casnic”

Ministrul Economiei: „1 iulie este cel mai propice moment pentru liberalizarea pieței”

Ministrul Economiei a explicat că România şi-a asumat în faţa Comisiei Europene, la finele anului trecut, în cadrul unei proceduri de infringement, că va liberaliza piaţa gazelor naturale la 1 iulie 2020 şi piaţa energiei electrice la 1 ianuarie 2021.

„În momentul de faţă, la 1 iulie, este cel mai propice moment pentru liberalizarea pieţei de gaze naturale, pentru că preţurile gazelor în regiune sunt cele mai mici din istorie. Vorbim de un preţ la bursa de la Viena în cursul lunii iunie de 24-25 de lei pe MWh, faţă de preţul reglementat în România de 68 de lei. Deci este un moment prielnic şi piaţa europeană este liberă, iar noi trebuie să ne aliniem. Eu cred că prin această liberalizare toţi consumatorii români, atât cei casnici, cât şi cei industriali, au de câştigat”, a arătat Popescu.

Cât de ușor poți schimba furnizorul

Ministrul Economiei a subliniat faptul că orice consumator poate să-şi schimbe furnizorul de gaze în cel mult 21 de zile, chiar dacă a semnat un contract nou pentru o perioadă determinată.

„Îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze, să se uite pe internet, să se uite pe site-ul ANRE, să nu se grăbească şi să ştie că oricând pot schimba un furnizor de gaze naturale printr-o notificare simplă, e o procedură simplă. Deci faptul că au semnat un contract sau au un contract în derulare nu înseamnă că nu îl pot schimba. Dacă au facturile achitate la zi, chiar dacă au semnat un contract, pot să se mute oricând la alt furnizor, cu o notificare prealabilă de 21 de zile”, a precizat oficialul guvernamental.

Guvernul ar putea interveni în piață

Potrivit acestuia, în cazul în care marii furnizori nu vor scădea preţurile, Legea concurenţei permite Guvernului să intervină în piaţă pentru o perioadă de şase luni.

„Suntem dispuşi să aşteptăm să vedem cum vom sta în iulie, cum se reglează piaţa, şi vom interveni dacă vedem că sunt speculaţii. Vom interveni pe Legea concurenţei şi ne vom asigura că diferenţa de preţ de achiziţie a furnizorilor se va regăsi şi în preţul final al cumpărătorilor. Dar eu sper să nu ajungem aici. Fiind un liberal, sper ca piaţa să se regleze. Eu am răbdare şi cred că în cursul lunii iulie toate lucrurile se vor regla şi vom vedea că şi marii furnizori clasici de gaze naturale vor scădea preţurile cam în aceeaşi zonă, cu 10-15%. Ştim ce avem de făcut, am discutat cu Consiliul Concurenţei şi am găsit soluţiile, dar, sincer, eu nu vreau să le aplic decât dacă este cu adevărat necesar. Dar haideţi să vedem preţurile de la 1 iulie, ofertele din 10 iulie, din 12 iulie, pentru că îi trebuie pieţei un timp să se regleze. Eu sunt ferm convins că vom avea oferte şi ale celor doi mari furnizori sub preţul de acum cu 10-15%”, a continuat Popescu.

Ministrul a arătat că secretarul de stat pentru Energie, Niculae Havrileţ, este în contact permanent cu jucătorii de pe piaţa gazelor şi, dacă este cazul, se va întâlni şi el cu aceştia.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa