PROIECT. Bani pe lângă pensie! Societățile comerciale vor fi încurajate să angajeze pensionari care vor dori să-și continue activitatea

PROIECT. Bani pe lângă pensie! Societățile comerciale vor fi încurajate să angajeze pensionari care vor dori să-și continue activitatea
Publicat: 23/06/2020, 14:03

Societățile comerciale vor fi încurajate să angajeze pensionari care vor dori să-și continue activitatea în domeniile în care au expertiză. Aceștia vor fi angajați pe posturi de consilieri.

Fostul ministru al Mediului, deputatul Partidului Puterii Umaniste (PPUSL), Grațiela Gavrilescu, a inițiat un proiect de lege prin care societățile comerciale să fie încurajate să angajeze pensionari. Inițiativa vine în sprijinul persoanelor vârstnice care doresc să-și continue activitatea în domeniile în care au experiență profesională.

„Se tot discută, în aceste zile, despre incapacitatea Executivului de a majora pensiile conform legii și se încearcă, în mod odios, acoperirea acestei neputințe tocmai prin responsabilizarea, prin învinovățirea celor văduviți de acest drept, inoculându-se ideea că cine insistă asupra respectării legii nu înțelege situația critică în care ne aflăm și contribuie la adâncirea ei. Pensionarii acestei țări nu au de ce să se simtă vinovați, dimpotrivă: ei au așezat, la propriu, temelia economiei și infrastructurii acestei țări, ei au contribuit la bugetul ei, iar țara le este datoare cu condiții decente de viață”, a explicat Grațiela Gavrilescu, inițiatorul acest proiect de lege.

Ce prevede aceast proiect de lege

Astfel, arată deputatul umanist, experienţa profesională dobândită de persoanele pensionate reprezintă o resursă naţională obiectivă, uşor de fructificat şi extrem de utilă economiei şi societăţii româneşti în ansamblu.

Demersul poartă denumirea de “Legea privind reintegrarea pe piaţa muncii a pensionarilor care doresc să îşi continue activitatea în domeniile în care au activat anterior pensionării” și prevede faptul că societățile comerciale cu capital privat, care, la finalul ultimului an fiscal, au avut o cifră de afaceri de 5.000.000 lei, pot angaja, din rândul pensionarilor, cu contract individual de muncă, persoane cu experiență, cu titlul de consilier în domeniile de activitate ale societății comerciale respective.

Dacă societatea comercială are o cifră de afaceri mai mare de 5 mil. lei, are mai puțin de 5 angajați, unul dintre aceștia trebuie să fie pensionar

De asemenea, pentru persoanele angajate în cadrul acestei legi nu se datorează contribuțiile de asigurări sociale și contribuția de asigurări de sănătate pentru partea din salariu mai mică sau egală cu câștigul salarial mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale.

Concret, se propune ca, dacă societatea comercială, care are o cifră de afaceri mai mare de 5.000.000 lei, are mai puțin de 5 angajați, unul dintre aceștia trebuie să fie pensionar. În cazul în care compania, care are o cifră de afaceri mai mare de 5.000.000 lei, are mai mult de 5 angajați, paritatea nu poate fi mai mare de un consilier pensionar raportat la un număr de 5 persoane care nu au atins pragul vârstei de pensionare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Un bărbat a fost atacat de urs în Bistrița-Năsăud! Victima a fost transportată de urgență...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Obligație în România. Trebuie să semneze neapărat contractul. Au început amenzile
Cea mai periculoasă armă din istorie. Poate să facă prăpăd
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor