Jumătate dintre români plănuiesc să-şi petreacă vacanţa din următoarea perioadă în România, în contextul pandemiei de Covid-19, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, publicat marţi, 23 iunie.
Cercetarea realizată de Hospitality Culture Institute şi firma de cercetare de piaţă Exact Business Solutions evidenţiază faptul că 52% dintre persoanele care preferă să călătorească de obicei în ţară au educaţie ridicată, iar 48% au educaţie medie.
Potrivit sursei citate, 53% dintre românii care călătoresc mai des în ţară decât în străinătate înregistrează mai puţin de 4.000 de lei venituri medii/gospodărie. În acelaşi timp, o treime (33%) dintre aceştia sunt angajaţi, 29% sunt experţi/specializaţi în anumite domenii, iar în aceeaşi pondere nu lucrează în prezent, adică sunt în şomaj sau în concediu post-natal. De asemenea, 35% dintre respondenţi susţin că încă nu şi-au planificat zilele libere de anul acesta şi doar 15% doresc să îşi petreacă vacanţa în străinătate, iar 7% nu vor avea concediu sau îl vor petrece acasă.
Dintre românii care preferă vacanţele în destinaţiile din ţara noastră, 63% preferă city-break-urile, din care 33% de două ori pe an, iar 30% o dată la fiecare 2 – 3 luni.
În ceea ce priveşte bugetul alocat pentru concediu, 40% dintre turiştii români alocă într-o destinaţie locală între 501 şi 1.000 lei/persoană pentru un city break, iar 34% mai puţin de 500 de lei/persoană pentru acelaşi tip de vacanţă.
Printre destinaţiile autohtone preferate de către români se află: Braşov, Constanţa sau Cluj-Napoca.
Conform cercetării, 64% dintre români preferă să meargă cu maşină personală în concediu şi 13% cu trenul. Aproape o treime dintre turiştii locali (31%) care călătoresc în România preferă să se cazeze într-o locaţie informală (la gazdă), iar 45% aleg să plătească doar pentru cazare.