Fostul premier Adrian Năstase spune că a primit de la prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, o scrisoare de felicitare, împreună cu o colecție de vinuri din Ungaria, cu ocazia împlinirii a 70 de ani.
„Astăzi l-am primit, la solicitarea sa, pe ambasadorul Ungariei la Bucuresti, domnul Botond Zakonyi. Domnul ambasador a dorit să-mi înmâneze o scrisoare de felicitare din partea premierului Viktor Orban, impreună cu o selectie de vinuri din Ungaria, cu ocazia implinirii vârstei de 70 de ani”, scrie Adrian Năstase pe blogul său.
Fostul premier precizează că deși a avut „numeroase controverse” cu Viktor Orban, gestul de a-l felicita este unul de normalitate.
„Să nu mă intrebati dacă cineva de la guvernul român actual sau de la Cotroceni mi-a trimis un astfel de mesaj. Concluziile le trageti singuri”, mai scrie fostul premier, care a sărbătorit aniversarea de 70 de ani.
În scrisoare de felicitare, premierul Ungariei îi amintește lui Adrian Năstase de „Legea statutului”care „a deschis un nou capitol în relațiile bilaterale”.
„Am convingerea că declarația semnată cu ocazia vizitei dumneavoastră la Budapesta din anul 2001, care a făcut posibilă intrarea în vigoare a legii statutului, a deschis un nou capitol în istoria relațiilor noastre bilaterale, orientând în același timp relațiile româno-maghiare către o colaborare bazate pe valorile europene. Acel memorandum de înțelegere nu s-ar fi putut naște fără atitudinea constructivă de care ați dat dovadă, fapt pentru care vă suntem recunoscători și astăzi. În numele guvernului maghiar doresc să vă asigur pe această cale că guvernele române pot conta mereu pe sprijinul nostru în munca depusă în interesul nostru comun european și pentru o colaborare bazată pe respect reciproc”, se arată în scrisoare de felicitare transmisă de premierul Ungariei, Viktor Orban.
Legea statutului maghiarilor din afara granițelor Ungariei, adoptată în 2001, prevedea acordarea de permise de muncă pentru cetățenii maghiari din afara Ungariei, precum și posibilitatea de a plăti contribuții sociale în Ungaria și de a primi pensie. Legea prevedea însă și diferite forme de sprijin din partea Guvernului maghiar, potrivit Digi 24.
Printre aceste forme de sprijin se numără finanțarea mass mediei pentru maghiarii din afara granițelor sau susținere financiară pentru organizațiile maghiarilor din afara țării.